Trei șoferi au fost prinși în ultimele 24 de ore băuți la volan, în județul Gorj. Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu, conducea azi-noapte un autoturism pe strada Traian, având o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost prins miercuri în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 B Frătești, având o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La Motru, azi-noapte, un bărbat de 33 de ani conducea un autoturism strada Calea Severinului, având o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto au fost conduși la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cei trei s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Sursa aici









