Au apărut rudele gorjencei care e în comă în Austria. Nu o pot ajuta!

0
1134

Elena-Roxana Voin are 35 de ani şi se zbate între viaţă şi moarte într-un spital din Austria, după ce aceasta ar fi căzut în cap de pe o scară. Medicii spitalului din Innsbruck, unde gorjeanca se află în comă, au nevoie de acordul familiei pentru a interveni chirurgical. S-au găsit ceva rude în Gorj, unde tânăra a copilărit, şi se fac demersuri pentru a fi ajutată.

Elena-Roxana Voin s-a născut în Târgu-Jiu şi o parte din copilărie şi-a petrecut-o în comuna Stăneşti. Părinţii i-au murit când era adolescentă şi statul a dat-o în grija unui unchi din comuna Leleşti. Tânăra a plecat însă să-şi câştige existenţa peste hotare, la fel cum au făcut şi fraţii ei, după ce au vândut toate proprietaţile pe care le aveau în Stăneşti.

Autorităţile din cele două comune au încercat să ia legătura cu rudele pentru a face ceva pentru Roxana. "Eu am vorbit cu un verişor şi cu un unchi de-al ei, care sunt din satul Frăteşti. Sunt toţi plecaţi în afară. Înţeleg de la ei că au văzut pe facebook ce s-a întâmplat şi au luat legătura cu prietena ei din Austria, care a făcut apelul pe pagina de socializare. Din ce am înţeles sunt departe de ea şi încearcă să trimită procură prin ambasadă sau consulat, la spitalul din Austria, după ce primesc acordul cadrelor medicale de acolo prin intermediul prietenei ei. Şi poliţia încearcă să îi găsească rudele. M-au sunat şi pe mine să mă întrebe. Multe nu ştiu. Unii spun că ar fi găsit-o în stradă în comă, alţii că ar fi căzut pe de o scară. Numai ea ştie ce s-a întâmplat", a spus primarul din Lelești, Laurențiu Turcilă.

Roxana nu a avut o viaţă prea liniştită şi ortodoxă, după cum povesteşte o rudă îndepărtată din Stăneşti. A rupt de mulţi ani legăturile cu neamurile şi acum se pare că toţi care o pot ajuta îi întorc spatele. "Din câte am înţeles, Roxana avea legături cu lumea interlopă şi la rudele apropiate le este frică să se bage. S-au dezis de ea de mult timp, pentru că nu ştiu ce neînţelegeri au avut, nu ştiu cu ce i-a supărat. Are doi fraţi plecaţi în afară şi nici de ei nu mai ştim mare lucru. Eu m-aş duce să dau semnătură, numai că sunt rudă de gradul patru şi îmi este destul de greu să demonstrez asta. Nici nu ştiu dacă mă bagă pe mine în seamă acolo. Nu poate da oricine semnătura. Noi am încercat să facem tot ce am putut să o ajutăm, dar şansele sunt minime", a precizat Ionuţ Racoceanu, rudă cu tânăra.

Se pare că Roxana este mama unei fete de 17 ani care locuieşte în Bacău, alături de tatăl ei, însă nici ei nu vor să ştie nimic de ea. "Fratele meu a încercat să ia legătura cu fostul ei bărbat din Bacău. Are o fată de 17 ani cu el şi nici nu vor să audă de ea. Nici pe fată nu o lasă la ea în Austria. Nu ştiu exact ce le-a făcut, cu ce i-a supărat, dar nu a avut o viaţă ortodoxă, a fost mereu zbuciumată. Sper că înţelegeţi ce vreau să spun. De fratele ei din Spania nu am reuşit să dăm", a mai spus Racoceanu.

Verişorul Roxanei din Stăneşti, care încearcă să o ajute, susţine că a luat legătura cu prietena ei care a făcut apelul pe pagina de socializare şi, din ce i-a spus, se pare că gorjeanca a căzut pe scări şi este în comă indusă de medici. "Starea ei este foarte gravă din ce am înţeles. Pentru ea şansele sunt minime. Nici intervenţia chirurgicală nu o ajută prea mult, dar măcar se încearcă. Dacă îşi va reveni cel mai probabil rămâne paralizată pe viaţă. Aşa ne-a spus fata aia. Acum, Dumnezeu ştie".

Presa centrală a luat legătura cu primarul localităţii Pînceşti din Bacău, unde Elena are domiciul. Acesta a explicat faptul că proprietarul imobilului i-a povestit că tânăra ar fi avut o relaţie în trecut cu fiul său, mai exact în 2013, iar la aceea vreme a ajutat-o să îşi reînoiască actul de identitate.

Articolul Original

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.