17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:07:40
Acasă Actualitate Asistent medical vaccinat în prima etapă, depistat cu COVID-19. Secţia în care...

Asistent medical vaccinat în prima etapă, depistat cu COVID-19. Secţia în care lucra a fost declarată focar

0
40

Asistentul nu prezintă simptome grave şi se află acasă. În schimb, s-a declarat focar la secţia unde îşi desfăşura activitatea. „Există o persoană infectată din rândul salariaţilor. Am avut o situaţie la secţia de Gastroenterologie, unde s-a declarat un focar de infecţie. Această persoană care fost infectată este vaccinată în prima etapă, la începutul lunii ianuarie. Nu prezintă o formă gravă şi se află acasă“, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Internările au fost suspendate până vineri

Toţi pacienţi care erau internaţi la această secţie au fost testaţi , iar cei care au fost găsiţi pozitivi au fost transferaţi la Secţia de Boli Infecţioase, iar restul au fost externalizaţi. „S-a efectuat teste la toţi pacienţii internaţi şi cei care au fost pozitivi au fost transferaţi la Boli Infecţioase, iar toţi pacienţii negativi au fost externaţi la domiciliu. Se va face dezinfecţia totală a secţiei, iar de vineri va fi pusă în funcţiune. La Secţia de Gastroentorologie au fost suspendate internările până vineri“, a mai adăugat Dumitru Vienescu.

Articolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!