Asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România pun la dispoziția asiguraților RCA aplicația digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de “Constatare amiabilă de accident”.
Conducătorii auto vor avea acces începând de luni la o aplicație prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident. Aplicația este conectată la toți furnizorii de polițe de asigurare tip RCA. Aceasta se numește chiar „Amiabilă” și poate fi descărcată atât pe Android, cât și pe IOS. După instalare, șoferii trebuie să introducă datele personale pentru a-și putea crea un cont și să urmeze instrucțiunile afișate.
În urma unui accident, dacă acesta a fost soluționat doar cu pagube materiale, șoferul trebuie să introducă atât datele personale, cât și pe cele ale celuilalt șofer implicat. Apoi, împreună vor putea face schița accidentului, însă vor trebui să țină cont de faptul că aceasta trebuie făcută pe același telefon. Aplicația va genera automat trei scenarii posibile în care a avut loc accidentul iar în final constatarea va fi trimisă la firmele cu care cei doi șoferi au încheiat polițele de asigurare RCA.










