Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, dă asigurări că angajații Complexului Energetic Oltenia (CEO) își vor primi cei 3.000 de lei prevăzuți în contractul colectiv de muncă (CCM) pentru voucherele de vacanță, în ciuda reducerilor impuse prin recenta ordonanță guvernamentală.
„Pe noi ne interesează banii, să nu pierdem nimic, să avem creșteri ale veniturilor”, a declarat Popescu, într-o reacție fermă față de aplicarea prevederilor Ordonanței „trenuleț”, care a redus valoarea voucherelor la 1.600 de lei, din care jumătate este suportată de angajați.
Sindicaliștii din CEO cer ca diferența să fie acoperită din fondurile companiei, inclusiv sub forma unui bonus, astfel încât prevederile contractului colectiv să fie respectate întocmai.
Jan Popescu a mai precizat că imediat ce bugetul companiei va fi aprobat la nivel guvernamental, vor avea loc negocieri cu administrația. „În câteva zile de la aprobare, vom semna actul adițional la CCM, care va include și majorări salariale”, a completat liderul sindical.
Sindicatele avertizează că nu vor renunța la drepturile deja negociate și se așteaptă ca administrația să respecte angajamentele asumate față de angajați.










