ANGAJAŢI ai spitalului COVID-19, TESTAŢI pentru coronavirus

0
39

Tânăra asistentă a aflat, la începutul săptămânii trecute, că este pozitivă după ce, înainte să meargă să-și vadă copilul de un an și jumătate, care stă la bunici, și-a făcut un test. Asistenta nu a avut și nici în prezent nu are simptome, spune Constantin Târziu. Nu se știe însă de unde s-a infectat, având în vedere că în spital s-au luat toate măsurile de protejare a personalului medical. Managerul unității medicale spune că cei 8 angajați care au lucrat pe tură cu tânăra depistată cu coronavirus au fost testaţi pentru COVID-19. După cele întâmplate, Constantin Târziu a anunțat că va fi modificat programul turelor angajaților astfel încât să nu se mai întâlnească atât de des. Managerul spitalului din Târgu-Cărbunești își dorește ca personalul să fie testat, periodic, la ieșirea din tură. Vineri, 18 pacienți cu coronavirus erau internați în spitalul din Târgu-Cărbunești. Constantin Târziu afirmă că unii dintre ei stau de 32 de zile, iar testele nu se negativează deloc. Numărul celor externați și vindecați se ridică la 36. O persoană a decedat.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.