Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj a demarat o anchetă la centrul de examinare nr. 2773 după ce subiectele de la proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2024 au apărut în presă în timpul desfășurării examenului. Subiectele, marcate cu numărul centrului respectiv, au fost publicate după ora 10, deși examenul era în plină desfășurare, și s-au încheiat oficial la ora 11.00
“Procedura de verificare a fost demarată imediat. Pe măsură ce se va stabili cine este vinovat, se vor lua măsurile de rigoare, poate cu implicarea organelor de anchetă penală,” a declarat Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, pentru Edupedu.ro.
O echipă de inspectori s-a deplasat la centrul de examinare pentru a investiga cum au ajuns subiectele în spațiul public. Catrina a subliniat că incidentul este regretabil și că vor fi luate măsuri împotriva celor responsabili.
„Când am luat imediat legătura cu cei din comisia județeană, deja se deplasau către centrul respectiv. S-a demarat procedura de verificare. Dacă se confirmă scurgerea subiectelor, vor fi luate măsuri, inclusiv sesizarea poliției, dacă va fi necesar. Este un incident regretabil pentru sistemul de educație și vedem ce măsuri se impun,” a adăugat Catrina.
Se poate vedea clar pe subiectele publicate numele județului și numărul centrului de examinare, ceea ce a dus la identificarea rapidă a sursei scurgerii.