Amenzi de peste 9.000 de lei aplicate de inspectorii DSV Gorj! Un centru de prelucrare al laptelui ÎNCHIS!

0
148

În perioada 29.10–04.11.2018 inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări tematice în mai multe unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate pe raza teritorială a județului Gorj. „În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 9900 lei (Motru, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Ţânţăreni): o ordonanţă de interzicere a activităţii unui centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru neremedierea în termenul acordat a unor neconformități constatate la evaluarea unității efectuată la un control anterior; o amendă de 1200 lei la un centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru următoarele constatări: lipsa programului de autocontrol pentru anul 2018; neefectuarea analizelor pentru laptele crud materie primă şi pentru produsele finite (brânzeturi); lipsa fişelor de sănătate pentru animalele de la care se obțin şi valorifică produse lactate (bovine, ovine); nerespectarea cerințelor de igienă privitoare la muls, prelucrare şi valorificare lapte şi produse lactate; 3 amenzi a câte 1600 lei la 3 exploataţii comerciale de tip A, pentru neprezentarea registrului de exploataţie către inspectorii D.S.V.S.A. Gorj; o amendă de 1200 lei la un magazin alimentar, pentru nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor impuse la depozitarea produselor alimentare (legume congelate lângă carne de pasăre congelată şi aluat de foietaj congelat, în aceeaşi ladă frigorifică); o amendă de 1200 lei pentru un mijloc de transport produse alimentare, pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la manipularea şi transportul produselor alimentare – temperatura acestora era la limita de congelare (control în trafic – zona Motru) și o amendă de 1500 lei pentru un mijloc de transport pâine şi produse de panificaţie neînregistrat (control în trafic – zona Ţânţăreni).




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.