Amenzi de peste 23.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore!

0
3


În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 11 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 256 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.400 de persoane și 102 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.

Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!

Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.