Amânare la amânare, în dosarul de omor a clanului Sandokan! „Filmul” a ajuns la episodul 77

0
149

O instanța Tribunalului Gorj-Secția Penală care judecă din aprilie 2017 un dosar de omor, fapta petrecută cu aproape 6 ani in urmă, a decis la ultimul termen să mai lungească până în martie pronunțarea in această cauză. Asta deși s-a dat amânare la amânare în ce privește pronunțarea, probabil judecătorul așteptând pensionarea până la o prima pronunțare în acest dosar. Următorul termen este in martie, iar în aprilie se împlinesc exact cinci ani de când dosarul penal al clanului Sandokan a ajuns pe rolul instanței, cu inculpații in stare de libertate.

Fapta s-a petrecut în centrul municipiului Târgu Jiu în anul 2016, iar în prezent făptașii sunt liberi și comit alte fapte sociale, ultima având loc la un cazinou din zona buna a orașului asta și pentru că instanța de fond se codește de cinci ani să de-a o primă pronunțare în acest dosar. Pe data de 10 februarie trebuia că instanța să se pronunțe pe fond, după ce pe 16 decembrie a amânat pronunțarea pentru acum. Instanță decide însă pe 10 februarie să amâne iar pronunțarea pentru 10 martie.

Sunt deja 77 de termene in această cauză, numărul fiind impresionant iar amânarea nu se justifica.

Judecătorul pare că nu vrea să își asume o pronunțare în cauză și probabil vrea că alții să își asume condamnarea. În cauză sunt cinci inculpați: Bonculescu Marinică zis Tigrul Sandokan, Mișciuc Marius zis Marius Sandokan, Căldăraru Răzvan zis Greuceanul, Bogdan Mihnea Ciprian și Bircină Severus.

Tag-urifeatured sandokanSursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.