Administrator al unei brutării din Tg-Jiu, amendat cu 53.000 de lei de inspectorii ITM Gorj

0
135

Două persoane, fără forme legale de angajare, au fost depistate, săptămâna trecută, prestând activitate la o brutărie din municipiul Târgu-Jiu, în urma unei acţiuni comune a Compartimentului Control Muncă Nedeclarată şi Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă. Angajatorul a fost sancţionat cu amendă în valoare 40.000 de lei, la care s-a adăugat o alta în sumă de 13.000 de lei, pentru încălcarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

În perioada 28.10.2019 – 01.11.2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat 36 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 141.500 de lei şi s-au dispus 122 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

În aceeaşi perioadă, inspectorii de muncă, cu atribuţii de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au verificat modul în care un angajator, căruia i s-a sistat, în urma unui control anterior, activitatea de depozitare a unor substanţe chimice într-un spaţiu impropriu, respectă măsurile dispuse în procesul verbal de sistare. În urma constătărilor, a fost sesizat organul de cercetare penală competent să intervină în situaţia în care un angajator nu respectă dispoziţiile inspectorilor de muncă cu privire la sistarea activităţii.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.