17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:06:42
Acasă Actualitate ACUZAȚII la adresa protestatarilor din CE Oltenia. LIDER: Ne acuză că avem...

ACUZAȚII la adresa protestatarilor din CE Oltenia. LIDER: Ne acuză că avem ONG-uri în spate

0
30

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, susține că, în cadrul comisiilor de negociere din Complexul Energetic Oltenia s-a discutat că protestatarii din Piața Prefecturii ar avea alte interese și că în spatelor lor ar fi anumite partide politice sau ONG-uri de mediu. Liderul sindical neagă că ar avea legătură cu organizații nonguvernamentale sau cu formațiuni politice. „Ne acuză că avem ONG-uri în spate. Se discută în comisiile de negociere și mixtă că ăștia care protestează au alte interese, că avem partide, ONG-uri în spate. Depinde cine este la guvernare și cine în Opoziție. M-am obișnuit cu aceste lucruri, pentru că dacă știi că ești un om curat și știi că tot ceea ce se spune sunt numai minciuni, nu au cum să te atingă. În plus, adevărul va ieși întotdeauna la iveală. Anul trecut, când protestat, ni se spunea că visăm, că vindem gogoși oamenilor că niciodată nu se va întâmpla ca solicitările noastre să devină realitate. Pur și simplu, au încercat să-mi pună interdicție să vorbesc despre morții din unitățile companiei. Au fost și jurnaliști care au sugerat că am avea în spate ONG-uri. Eu văd aceste ONG-uri ca pe niște viermișori care se duc acolo unde găsesc putregai. Ei atacă sistemele slabe. Aceste ONG-uri sunt niște dăunătoare care speculează putregaiul”, a conchis Manu Tomescu.

Tag-urifeaturedSursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!