25.3 C
Târgu Jiu
06 iul. 2026 20:30:57
Acasă Headlines Accident mortal pe DN 67D, în Gorj. Un adolescent de 16 ani...

Accident mortal pe DN 67D, în Gorj. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, iar alți patru tineri au fost răniți

0
461
Accident mortal pe DN 67D, în Gorj. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, iar alți patru tineri au fost răniți

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 6 iulie 2026, pe DN 67D, în zona Rasovița din comuna Lelești, județul Gorj. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, iar alți patru tineri au fost răniți și transportați la spital.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 01:14. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, ambulanță și pompieri pentru gestionarea intervenției.

Din primele cercetări reiese că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Runcu către Târgu Jiu, ar fi pierdut controlul volanului într-o succesiune de curbe, după ce nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul unui imobil.

În urma impactului, șoferul și alți trei pasageri, cu vârste de 19, 17 și 14 ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Cel de-al cincilea ocupant al autoturismului, un adolescent de 16 ani din municipiul Târgu Jiu, a fost găsit de echipajele de intervenție în stop cardio-respirator. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, au fost nevoiți să declare decesul acestuia.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce indică faptul că acesta nu consumase alcool înainte de producerea accidentului.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!