13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:16:23
Acasă Eveniment Autotren încărcat cu piatră, răsturnat în zona Castrului Roman

Autotren încărcat cu piatră, răsturnat în zona Castrului Roman

0
113

Un autotren încărcat cu piatră s-a răsturnat, miercuri, în zona Castrului Roman de la Bumbești-Jiu. În urma impactului, șoferul a fost rănit ușor, însă a refuzat să fie transportat la spital. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului. „ISU Gorj a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în orașul Bumbești-Jiu, zona «Castrul Roman», în care a fost implicat un autotren încărcat cu piatră, care a părăsit partea carosabilă.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești-Jiu, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și o ambulanță SAJ Gorj, care au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă neîncarcerată. Aceasta a primit primul ajutor calificat la fața locului, refuzând transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Gorj. Întrucât nu au fost înregistrate victime, evenimentul rutier a fost declarat „tamponare”. „Un autocamion a pierdut controlul volanului și a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile. Șoferul nu a suferit leziuni”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!