Edilul comunei Stăneşti a renunțat să mai realizeze investițiile cu bani din bugetul local pe care și le-a propus la început de an.

Ștefan Blideanu spune că, din cauza problemelor financiare, nu va mai asfalta mai multe porțiuni de drum comunal. Potrivit edilului, în comuna Stănești, sunt 5 sate care nu beneficiază de asfalt. În plus, Blideanu a declarat că nu are bani nici pentru realizarea unei clădiri noi în care să fie montate centralele termice pentru o școală. “Noi avem veniturile mici. Nu am petrol, gaze, cărbune, termocentrale. Suntem defavorizați față de alte localități. Noi avem sume destul de mici încasate și e foarte greu. La început de an, când s-au stabilit sumele din partea Consiliului Județean, am primit cel mai puțin. E foarte greu. Ne descurcăm greu și aveam niște investiții pe buget local. Nu le mai putem face. Am luat măsuri de reducere a cheltuielilor. Programasem să termin asfaltarea pe DC 1 Stănești – Linia Mică, mai era o porțiune, voiam să asfaltez iar niște porțiuni de drumuri. Pe AFIR nu am avut punctaj, pe PNDL nu mi s-au aprobat și aș fi vrut să încep o asfaltare în satele unde nu este asfalt. Eu am cinci sate neasfaltate deloc. Am achiziționat centrale și calorifere, pe PNDL 2, la o școală și clădirea de centrală trebuie s-o fac cu forțe proprii. E foarte greu de făcut fără bani”, a declarat primarul comunei Stăneşti. Ștefan Blideanu susţine că nu mai are probleme ca-n anii trecuți cu asigurarea salariilor angajaților primăriei. Edilul spune că și-a luat măsuri din timp și nu a mai făcut datorii care să creeze probleme mari bugetului local.
Articolul complet aici



