Potrivit medicilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, copilul de 12 ani, din Bumbești-Jiu, care marți s-a înecat într-o piscină din Târgu-Jiu, se află în stare stabilă, dar situaţia este critică. „Este stabil hemodinamic, dar în continuare este în stare gravă. Prognosticul este unul grav, rămâne unul grav, dar putem spune că este o evoluție ușor favorabilă”, au precizat reprezentanții spitalului din Craiova, miercuri.
Copilul de 12 ani, din Bumbești-Jiu, a ajuns în comă la spital, marți, după ce s-a înecat în piscina unui restaurant din Târgu-Jiu. Acesta a fost scos din apă de patronul localului şi dus la spital cu ambulanța. După ce a primit îngrijiri medicale, băiatul care se afla cu mama lui la piscină a fost transportat cu elicopterul SMURD, la Craiova, în stare critică. Polițiștii au întocmit dosar penal. „La data de 2 iulie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat cu privire la faptul că un minor de 12 ani, din localitatea Bumbești-Jiu, aflându-se împreună cu mama sa la o piscină, pe raza municipiului Târgu-Jiu, a suferit vătămări, ca urmare a înghițirii unei cantități însemnate de apă. Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Sursa aici









