Edilul de Albeni, Ionuț Stan, a decis să riposteze împotriva numeroșilor cetățeni care îi critică acțiunile ieșite din comun, pe o rețelele de socializare. Unul dintre cei mai critici localnici s-a ales astfel cu o reclamație a primarului la poliție. Urmare a demersului lui Stan, cetățeanul a primit un avertisment scris. Edilul s-a lăudat cu isprava sa pe propria pagină de Facebook.
Primarul de Albeni a primit chiar felicitări de la susținătorii săi pentru că a depus o petiție împotriva celui care și-a permis să îl avertizeze pe Stan că comportamentului său nu este unul corect, fie față de localnici, fie față de salariații primăriei. În schimb, cel care l-a criticat, pe bună dreptate, s-a ales cu un avertisment scris, edilul local râzându-i astfel în nas și arătându-i că el a rămas în funcție, în pofida controalelor repetate în primăria pe care o conduce și a dosarelor penale deschise pe numele său.
De altfel, Stan, pe același trend, a postat pe pagina sa inclusiv cererile subalternelor sale care cereau să primească câte un chitanțier pentru a face încasările de taxe în teren, muncă la care le-a pus primarul. Edilul a motivat că salariatele se cer în teren pentru a-l denigra la localnici și la presă.
Postările sunt de balamuc, dar, sunt gustate de câțiva cetățeni care văd în comportamentul anormal drept o normalitate.
Articolul complet aici



