17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:43:50
Acasă Eveniment Solicitarea avocatului Elenei Udrea, la Tribunalul Gorj

Solicitarea avocatului Elenei Udrea, la Tribunalul Gorj

0
147

Procesul consilierului de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, de la Tribunalul Gorj, a fost amânat, din nou, marți, de această dată la cererea avocatului Elenei Udrea. Veronel Radulescu, care este și apărătorul colegei de dosar a lui Vâlcov, a anunțat instanța, cu dovezi, că se află în Capitală, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, unde era analizată o contestație a fostului ministru al Turismului, într-o altă cauză. „Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2019, ora 11.00 faţă de cererea de amânare formulată în cauză şi pentru a se cita martorul lipsă cu mandat de aducere”, a decis judecătorul de caz.

Darius Vâlcov este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Acesta a lipsit și la înfățișarea care a avut loc marți. La proces a participat și de această dată avocatul său, Lucia Furtună. Dosarul a ajuns de la Tribunalul Olt la Târgu-Jiu, după ce, pe 5 octombrie, Curtea de Apel Craiova a hotărât strămutarea dosarului. Procurorii susțin că Darius Vâlcov ar fi inițiat constituirea a trei societăți, care acționau ca un tot unitar, iar un funcționar de la Oficiul de Cadastru ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre firmele înființate la inițiativa sa. „Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL — având ca activitate cadastru — astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI”, au stabilit anchetatorii. Darius Vâlcov este suspectat că ar fi exercitat „activități de determinare mediată”, în urma cărora doi salariați ai firmei controlate de acesta i-au dat funcționarului OCPI 1.000 de lei lunar, în perioada ianuarie – aprilie 2012, sumă care nu ar fi figurat în documentele contabile.

Ceilalți trei inculpați sunt Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, administratorul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor, fiind deferiți Justiției pentru luare și dare de mită.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!