Un bărbat din comuna Crușeț a fost rănit, joi, după ce s-a răsturnat cu tractorul, pe un câmp din localitate. Echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță și SMURD s-au deplasat la fața locului. Șoferul fusese prins sub autovehicul.
„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de răsturnarea unui tractor în comuna Crușeț, sat Urda de Jos. La fața locului s-au deplasat o autospecială și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani, precum și un echipaj SAJ Gorj, care au constatat ca este vorba de o victimă de sex masculin. Victima a fost preluată și transportată la spitalul din Târgu-Cărbunești de către echipajul SAJ Gorj”, a precizat Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Sursa aici









