17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:42:36
Acasă Eveniment Elevă din Rovinari, căutată de polițiști

Elevă din Rovinari, căutată de polițiști

0
162

O elevă din Rovinari, în vârstă de 14 ani, dispărută de acasă, este căutată de două zile de către rude şi Poliţie. Minora este cunoscută cu plecări repetate de la domiciliu, potrivit polițiștilor. „La data de 21 noiembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi de un bărbat de 37 de ani, din oraşul Rovinari, cu privire la faptul că, în seara zilei de 20 noiembrie, fiica sa, Uţă Nicoleta, de 14 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea, ocazie cu care s-a constatat că, la momentul plecării, minora purta o pereche de pantaloni tip trening, bluză din material textil de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche ghete, de culoare neagră.
Semnalmente: 1,60-1,65 metri înălţime, aproximativ 65 de kilograme, păr negru, uşor ondulat, până la nivelul umerilor, obişnuind să îl ţină prins în coadă, ochi albaştri, constituţie atletică, faţă ovală, ten deschis. Minora este cunoscută cu plecări repetate de la domiciliu. Cei care pot da detalii cu privire la identificarea acesteia sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de Poliție”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!