Judecătoria Târgu-Jiu a decis, marți, că Mădălin Leuca, tânărul de 23 de ani, din Turceni, care, în luna mai a anului 2016, a lovit cu autoturismul o femeie de 68 de ani, din comuna Urdari, poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat aproape un an din pedeapsa de doi ani de închisoare, hotărârea nefiind definitivă.
„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu privind persoana Leuca Lucian Mădălin, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Leuca Lucian Mădălin. (…) Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare”, a stabilit instanța. Tânărul din localitatea Strâmba Jiu a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2017, pentru ucidere din culpă.
„În fapt s-a reţinut că, la data de 10 mai 2016, în timp ce conducea autoturismul personal, pe DJ 674 Urdari, fiind aflat sub influenţa alcoolului, acesta a accidentat mortal o femeie care s-a angajat în traversarea drumului, după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În ziua sentinței finale, în timp ce se afla la Curtea de Apel Craiova, inculpatul a postat pe Facebook mesajul: ”Azi nu suntem stele, stelele au obiceiul să cadă”. Acesta a lăsat un mesaj pe rețeaua de socializare și după accident, fiind criticat. ”Îmi pare rău, iarăși am făcut-o lată, tre’ să înțelegi, nu ti-aș face rău vreodată!”, a scris acesta. ”Omorâși o femeie mort de beat. Dacă te lasă în libertate, îți promit că o sa îți fac o vizită să vezi și tu ce a simțit femeia când a murit”, a fost reacția unui tânăr din lista acestuia de prieteni.
Femeia lovită de mașină în fața casei sale, a decedat, în urma accidentului. Fosta secretară a Ocolului Silvic Peșteana ieșise la pensie de câțiva ani. Poliția a stabilit că femeia a traversat strada prin loc nepermis, însă și conducătorul auto consumase băuturi alcoolice.
Sursa aici









