Surpriză pentru un șofer din Gorj care s-a prezentat, duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, pentru a intra în România. Acesta conducea o maşină în valoare de 90.000 de lei, dar călătoria i-a fost întreruptă de oamenii legii.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, în data de 14.10.2018, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român G.P., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul pe raza județului Gorj, conducând un autoturism marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Bulgaria.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca «bun căutat pentru confiscare», alertă introdusă de autorităţile din Bulgaria, la data de 25.06.2018″, se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Autoutilitara marca Volkswagen tip Transporter, în valoare de 90.000 de lei, căutată de autorităţile din Bulgaria, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor la sediul Poliției de Frontieră Arad, fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Sursa aici









