Decebal Drăghiea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia vacantă de şef al Inspectoratului de PoliţieJudeţean Gorj.
După un an în care a fost împuternicit să conducă instituția, acesta a decis să participe, pe 29 octombrie, la examenul cu recrutare din sursă internă.
În prezent, instituția este condusă de Daniel Fețanu, unul dintre adjuncții de la IPJ, care a preluat atribuțiile funcției de inspector șef după ce împuternicirea comisarului șef Decebal Drăghiea a expirat pe 8 octombrie. Acesta a revenit la IPJ Mehedinți, ca șef al Serviciului de Investigații Criminale.
„Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române din municipiul Bucureşti, ora urmând a fi stabilită ulterior şi comunicată candidaţilor în timp util şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00”, se precizează într-un comunicat al IGPR.
În prezent, Drăghiea este șef al Serviciului de Investigații Criminale, la IPJ Mehedinți.
Sursa aici









