O adolescentă în vârstă de 17 ani, din comuna Lelești, a fost rănită grav, miercuri, după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada prin loc nepermis, în municipiul Târgu-Jiu, lângă Piața Mică. Poliția face verificări în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Tânăra se întorcea de la cursuri, fiind eleva a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.
„Un bărbat de 37 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada 22 Decembrie, la intersecția cu strada M. Sadoveanu, a acroșat o tânără de 17 ani, din comuna Lelești, care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului, tânăra a fost rănită grav, fiind transportată la spital pt îngrijiri medicale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa aici









