17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:45:51
Acasă Eveniment „Îngerul negru” din Gorj, eliberat din arest! Reacția procurorilor

„Îngerul negru” din Gorj, eliberat din arest! Reacția procurorilor

0
613

Unul dintre cei cinci inculpați dintr-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, Costinel Constantin Breazu, zis „Îngerul negru”, a cerut marți o măsură mai blândă în cazul său, în timpul procesului de laTribunalul Gorj. Instanța a fost de acord, spre nemulțumirea procurorilor care au contestat imediat decizia de punere sub control judiciar.

”Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Breazu Constantin Costinel. Înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, faţă de inculpatul BREAZU CONSTANTIN-COSTINEL (fost Grecu). (…) Dispune punerea în libertate a inculpatului Breazu Constantin Costinel de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 10.11.2017, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilita instanța.

Dacă magistrații de la Curtea de apel Craiova vor fi de acord cu măsura controlului judiciar, bărbatul nu va avea voie să depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea instanţei, fiind obligat și să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpații, cu persoanele vătămate sau cu martorii.

În total, cinci persoane din Gorj sunt acuzate de trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. Următorul termen va avea loc pe 2 octombrie, pentru administrarea probatoriului.

Costinel Constantin Breazu, zis „Îngerul negru”, Cătălin Grigore Romanescu, Daniel Dumitru Stănoiu, Elena Andreea Grecu şi Ion Breazu sunt cei cinci inculpaţi suspectaţi că, din 2015 și până în luna noiembrie a anului 2016, ar fi recrutat și transportat în Italia, în mod repetat, mai multe tinere în scopul exploatării sexuale.Trei dintre fete sunt părţi vătămate în cauză.

Cei cinci tineri, printre care se află şi o femeie, au ajuns în atenţia procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, pe 9 noiembrie, când au fost efectuate cinci percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj,în localităţile Târgu-Jiu, Bumbești – Jiu și Runcu și Dolj, în localitatea Răcari. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu vara anului 2015, până în toamna anului 2016, luna noiembrie, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat bazat pe relații de rudenie și afinitate, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic de persoane, minore și majore, proxenetism, spălare a banilor. Din probatoriul administrat au rezultat indicii că, în perioada menționată, membrii grupului au recrutat și transportat din România în Italia, în mod repetat, persoane de sex feminin în scopul exploatării sexuale a acestora, asigurând logistica şi gestionarea activităţii infracţionale, existand situatii, în cazul persoanelor minore, în care acestia le-au îndrumat, călăuzit și transportat, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu acte false: act de identitate, procură notarială pentru însoțitor. S-a reţinut că autorii faptelor au înlesnit practicarea prostituției și au obținut foloase patrimoniale din această activitate, în cazul a şase persoane de sex feminin cu vârste cuprinse între 15 și 26 ani. Totodată, ca urmare a activitatăţii infracționale au fost obținute sume de bani și bunuri mobile, care au fost schimbate și transferate pentru a ascunde natura provenienței sau a proprietății acestora”, se precizează într-un comunicat de presă al DIICOT.
Surse susţin că inculpaţii au negat, unii total, alţii parţial, acuzaţiile în timpul cercetărilor. Aceştia ar fi obținut sume cuprinse între 15.000 și 20.000 de euro de pe urma fiecărei tinere căreia i-au înlesnit practicarea prostituției.

”Îngerul Negru” este acuzat că ar fi cumpărat, cu banii obținuți din activitățile de proxenetism, autoturisme second-hand, din țările din vestul Europei, pe care le vindea, ulterior, în România.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!