Sunt momente în istorie când nu mai este loc pentru ambiguitate. Când fiecare alegere, fiecare ștampilă pusă pe un buletin de vot, spune mai mult decât o mie de discursuri. Alegerile recente, cu George Simion în prim-plan, au aruncat România într-un întuneric pe care nu-l mai putem ignora. Nu mai este vorba doar de opțiuni politice. Este vorba de o ruptură morală profundă. De o trădare fățișă a celor care au murit în 1989 pentru o Românie demnă, liberă, europeană.
Să le fie rușine. Nu e o figură de stil. Este o reacție viscerală, lucidă, la ceea ce înseamnă acest vot: o glorificare a inculturii, a agresivității, a vulgarității ridicate la nivel de program politic. Cei care au pus ștampila pe Simion n-au făcut un gest „de protest”. Au știut ce aleg. Nu poți spune că lupți pentru dreptate și apoi alegi un om care transformă violența în strategie și ignoranța în capital electoral. Nu poți să-ți clamezi dragostea de țară și să legitimezi, prin vot, disprețul pentru orice urmă de civilizație.
România a mai fost în genunchi. Dar niciodată n-a părut că se târăște atât de voluntar înapoi în întuneric. Să te revolți împotriva unei clase politice corupte e firesc. Dar să te arunci în brațele extremismului e o sinucidere conștientă. Când ura devine criteriu electoral, când prostia e confundată cu autenticitatea, iar scandalul cu sinceritatea, e clar că nu mai vorbim despre o criză politică, ci despre un dezastru identitar.
Și acest verdict nu-i vizează doar pe cei din țară. Diaspora, atât de vocală și mândră în 2014 sau 2019, a fost acum tăcută, apatică sau complice. Cum poți să pleci în Vest pentru libertate și stabilitate, dar să susții acasă tocmai opusul lor? Cum poți să-ți crești copiii în democrații solide, dar să votezi în România pentru haos, ură și instabilitate? E o ipocrizie care doare. O disonanță care sapă în temelii ceea ce credeam că am devenit.
Și, da, PSD poartă o vină imensă. Nu pentru că l-ar fi susținut pe Simion, ci pentru că, prin decenii de populism, clientelism și batjocură, a pregătit terenul. A creat o societate imună la argumente, la valori, la istorie. A distrus încrederea în adevăr, în competență, în moderație. Și când totul devine cenușă, din cenușă se nasc monștrii. George Simion este un produs direct al acestei prăbușiri. Nu o excepție, ci o consecință.
Nu mai avem dreptul să spunem „n-am știut”. Nu mai putem poza în victime. Știam. Am văzut. Am ales. Iar acum culegem ce-am semănat: o țară care se afundă în resentiment, în ură, în zgomot fără sens.
România nu e în pericol. România e în cădere liberă.
Și, poate cel mai dureros, totul se întâmplă cu mâna noastră.
