Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari face apel către toți minerii și energeticienii să-i tragă de mânecă pe deputați, senatori și pe șefii județului, să se bată pentru obținerea condițiilor speciale de muncă pentru toți angajații CEO
Manu Tomescu a făcut apelul pe pagina sa de socializare. Liderul sindical îi acuză pe oamenii politici de minciună. Tomescu susține că minerii și energeticienii nu vor avea beneficii de pe urma modificărilor ce vor fi făcute la Legea Pensiilor. Liderul sindical cere factorilor de decizie să se lupte pentru ca angajații CEO să fie încadrați în condiții speciale de muncă. “Stimați colegi din S.E.Rovinari și C.E.Oltenia! Întrucât Ministerul Muncii și Justiției Sociale face consultări publice asupra proiectului Legii privind sistemul public de pensii, iar în ceea ce ne privește pe noi, minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, propunerile de până acum nu ne ajută cu absolut nimic, însă există afirmațiile unor politicieni locali precum că minerii și energeticienii din C.E.O vor avea beneficii de pe urma acestei legi, vă informez pe această cale că aceste declarații sunt simple declarații (minciuni) politice, de campanie electorală. Din această cauză mă văd nevoit să iau atitudine și să fac un apel la dumneavoastră, minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, pentru a le cere împreună politicienilor, deputaților și senatorilor, dar și factorilor de decizie, locali, că dacă vor într-adevăr să ne ajute în această privință, atunci să facă toate demersurile necesare pentru a ne trece și pe noi minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, în categoria lucrătorilor din România, care își desfășoară activitatea în CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ. Stimați colegi, APELUL meu la dumneavoastră, nu este o propunere populistă sau hazardată! Știm cu toții că avem numeroase locuri de muncă în carierele și termocentralele C.E.Oltenia, care se încadrează fără niciun echivoc în condiții specialede muncă. Iar în campania pe care am pornit-o astăzi pentru a ne obține acest drept, o să vă informez și o să argumentez de ce avem dreptul să ne cerem acest DREPT. Vă salut și vă aștept alături de mine și de colegii mei să ducem la bun sfârșit această CAMPANIE, pentru ca în noua LEGE a sistemului public de pensii, categoria minerilor și energeticienilor din C.E.Oltenia să fie încadrată la CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ”, a scris, pe facebook, Tomescu.
Sursa aici









