13.6 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:51:29
Acasă Eveniment RAZIE cu mascați în Piața Centrală din Târgu-Jiu

RAZIE cu mascați în Piața Centrală din Târgu-Jiu

0
207

IPJ Gorj a organizat, miercuri, o acțiune de amploare în Piața Centrală din Târgu-Jiu, la care au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, criminalitate economică, investigații criminale și mascați din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale. Potrivit reprezentanților Poliției, razia a fost efectuată pentru luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu respectă legislația privind faptele de comerț, ordinea și liniștea publică, precum și circulația pe drumurile publice.

„Acțiunea a avut ca scop depistarea și combaterea infracțiunilor de comerț ilicit, a infracțiunilor contra patrimoniului și a celor comise cu violență, a infracțiunilor la regimul rutier și activitatea de piraterie în domeniul transportului de marfă și persoane, precum și pentru identificarea persoanelor predispuse la săvârșirea de infracțiuni, acte de cerșetorie și vagabondaj. În urma activităților desfășurate au fost verificate 19 societăți comerciale, fiind constatate două infracțiuni și aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.500 de lei, verificate peste 40 de autovehicule, legitimate peste 85 de persoane, cinci persoane fiind conduse la sediul poliției pentru identificare și amprentare. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 2.500 lei. De asemenea, polițiști din cadrul Biroului Prevenire au efectuat o activitate informativ – preventivă pe linia prevenirii infracțiunilor de înșelăciune, a furturilor din buzunare, poșete și genți și a furturilor din locuințe, fiind distribuite pliante cu informații și recomandări și purtate discuții pe aceste teme cu cetățenii prezenți în Piața Centrală”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
Oamenii legii au precizat că, în perioada următoare, vor fi continuate acțiunile de acest gen pe raza județului Gorj, pentru creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni și asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!