13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:44:05
Acasă Eveniment Pompierii din Târgu-Jiu, chemați să salveze un câine! Gestul pe care l-a...

Pompierii din Târgu-Jiu, chemați să salveze un câine! Gestul pe care l-a făcut animalul când a ieșit la lumină

0
183

Pompierii gorjeni au fost chemaţi de urgenţă să salveze un câine căzut într-o fântână din Curtișoara. Un trecător care a auzit cățelul cum plânge a sunat la 112. Animalul a scăpat teafăr din toată aventura. Salvatorii povestesc că nu a fugit, în momentul în care a ieșit la lumină. „Din nou s-au auzit sirenele autospecialei de pompieri care străbătea orașul. Suntem obișnuiți să intervenim la tragedii, la situații în care oamenii și bunurile acestora sunt în pericol. Acum vorbim despre o altfel de situație de urgență: un câine căzut într-o fântână. Este greu sau prea ușor să acționezi atunci când este vorba despre salvarea unei necuvântătoare? O întrebare care are un singur răspuns. Este vorba despre un suflet, despre o viață și intervenția are un singur țel: salvarea celui in cauză!

Luni, un apel pe numărul unic de urgentă 112 ne solicita ajutorul: un câine căzut într-o fântână. Nu a durat mult și la fața locului, în satul Curtișoara, la o fântână de pe marginea drumului, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit, cu mijloacele din dotare și cu tehnici dobândite în anii de experiență pentru scoaterea câinelui în așa fel încât acesta să nu se sperie mai mult decât era, reușind astfel salvarea lui fără probleme. Un lucru este cert. Cățelul acesta și-a făcut în salvatorii lui noi prieteni cărora le va fi recunoscător toată viața.

Și in acest caz este valabil proverbul 《Totul e bine când se termină cu bine!》”, a precizat Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!