Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că, în noaptea de luni spre marți, pe raza comunei gorjene Ionești s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Spania, pe DJ674 Ionești, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului, părăsind partea carosabilă, lovind un cap de pod, din beton", a transmis IPJ Gorj.
În urma impactului a rezultat accidentarea unui tânăr de 16 ani și a unei tinere de 14 ani, ambii domiciliați în comuna Grozești, județul Mehedinți, pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa aici







