11.4 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 04:58:33
Acasă Eveniment Greva magistraților amână cu o lună un dosar celebru de la Tribunalul...

Greva magistraților amână cu o lună un dosar celebru de la Tribunalul Gorj

0
45

Protestele din Justiție au făcut, marți, ca procesul lui Darius Vâlcov sa fie amânat, din nou. Magistratul de caz din cadrul Tribunalului Gorj a stabilit ca următorul termen să aiba loc pe 10 martie, când va fi audiat ultimul inculpat din dosar. Magistrații judecă, în prezent, doar cauzele urgente. Judecătorii protestează împotriva proiectului de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu. Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. Acesta a dat declarații în fața instanței, susținând este nevinovat și că „dacă există Dumnezeu, va fi achitare“. Acesta a reclamat că s-au făcut presiuni politice şi presiuni din partea procurorilor asupra martorilor pentru a face denunţuri împotriva sa. Procurorii susțin că fostul ministru al Finanțelor ar fi inițiat constituirea a trei societăți, care acționau ca un tot unitar, iar un funcționar de la Oficiul de Cadastru ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre firmele înființate la inițiativa sa. „Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL — având ca activitate cadastru — astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI”, au stabilit procurorii. Darius Vâlcov este acuzat că ar fi exercitat „activități de determinare mediată”, în urma cărora doi salariați ai firmei controlate de acesta i-au dat funcționarului OCPI 1.000 de lei lunar, în perioada ianuarie – aprilie 2012, sumă care nu ar fi figurat în documentele contabile.

Ceilalți trei inculpați sunt Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, administratorul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor. Aceștia au fost deferiți Justiției pentru luare și dare de mită.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!