11.4 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 04:44:40
Acasă Eveniment Reacția procurorilor după achitarea bărbatului din Țicleni, acuzat că și-a ucis iubita

Reacția procurorilor după achitarea bărbatului din Țicleni, acuzat că și-a ucis iubita

0
42

Decizia de achitare în primă instanță a bărbatului de 61 de ani, din Țicleni, trimis în judecată, pentru omor, i-a nemulțumit pe procurorii care au efectuat cercetări în acest caz, formulând apel la două zile după sentință. Verdictul va fi stabilit la Curtea de Apel Craiova. Inculpatul a fost achitat, pe 28 ianuarie, de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Acesta a fost arestat preventiv, în luna decembrie a anului 2018, după ce ar fi anunțat Poliția despre faptul că ar fi găsit-o decedată, în pat, pe concubina lui, o femeie de 60 de ani. Pensionara avea urme de violență pe corp. În urma cercetărilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, concubinul ei a fost trimis în judecată pentru omor. Acesta a petrecut șapte luni în închisoare. „Achită pe inculpatul Vrînceanu Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar”, a decis prima instanță, decizia nefiind definitivă.

Bărbatul nu a mers la tribunal în ziua în care s-a stabilit sentința. Acesta a spus de la început că nu a ucis-o pe iubita lui. Femeia ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi căzut, lovindu-se la cap, iar concubinul ar fi găsit-o pe scările casei lui și ar fi dus-o în pat, unde a decedat.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!