Agentul din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, anchetat într-un dosar de furt în Germania, este așteptat, joi, la ora 11.00, la Curtea de Apel Craiova, după ce procurorii au cerut instanţei să se pronunţe cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile din Germania. Solicitarea a fost analizată pe 11 ianuarie, însă cauza a fost amânată, pentru traducerea în limba română a mandatului. Pe 10 ianuarie, bărbatul de 35 de ani a fost reținut și arestat provizoriu ulterior, de judecătorii Curții de Apel Craiova, însă marți, în urma contestației, acesta a fost eliberat și plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Desființează încheierea contestată şi rejudecând, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind arestarea provizorie, în vederea predării, către autorităţile din Germania, a persoanei solicitate. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana solicitată, pe o durată de 30 de zile, începând de astăzi 21.01.2020, până la data 19.02.2020, inclusiv”, a decis instanța supremă, care îl obligă pe agent să nu depăşească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei de judecată. Tânărul de 35 de ani a susținut de la început că este nevinovat și că nu a fost plecat din România din anul 2015. Singura legătură ar fi că a vândut o maşină unei persoane care ar fi abandonat autoturismul în Germania, în locul din care ar fi fost furate scule din containere. Marfa în valoare de aproximativ 5.000 de euro ar fi fost găsită în autovehicul.
Sursa aici









