Pompierii din Hunedoara au salvat, luni, o vacă, în localitatea Bulzeștii de Sus, după ce a căzut într-o fântână la o adâncime de trei metri, intervenind cu un echipament special de ridicare greutăţi şi o autospecială mixtă. Proprietarii animalului au încercat să îl scoată, dar nu au reuşit şi au cerut ajutorul angajaților ISU. „Pentru locuitorii satelor răzleţite prin munţi, animalele domestice din bătătură sunt nepreţuite, iar pierderea lor reprezintă o tragedie. Aceasta a fost situaţia şi pentru un sătean din Grohot, comuna Bulzești. Pompierii brădeni au deplasat la locul indicat o autospecială mixtă de intervenţie şi au descoperit vaca în fântână fără amenajare peste nivelul solului, adâncă de aproape trei metri. Din fericire, fântâna nu avea în interior prea multă apă, iar văcuţa nu a fost în pericol de înec. Pompierii au reuşit sa asigure vaca cu ajutorul unui ham de extracţie şi să o scoată din fântână cu ajutorul troliului aflat în dotarea autospecialei. Văcuţa nu a suferit răni şi s-a întors nevătămată la ieslea ei”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Sursa aici









