12 oameni ai legii, de la Poliția orașului Turceni au mers, joi, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, să doneze sânge. Reprezentanții IPJ Gorj au anunțat că, pe lângă faptul că ajută pacienţii care au nevoie de transfuzii, bonurile valorice pe care le-au primit cu această ocazie vor fi folosite pentru a cumpăra alimente şi alte produse pentru persoanele cu posibilităţi financiare reduse. „Polițiștii au avut inițiativa, ca, pe lângă principala lor atribuție, de a asigura ordinea, liniștea publică și integritatea cetățenilor, să ofere ceva în plus comunității, un plus de viață.
Conștienți fiind de nevoia de sânge, existentă în fiecare zi în unitățile medicale, polițiștii gorjeni vor continua această activitate și în perioada următoare pentru a veni în sprijinul oamenilor aflați în suferință”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Sursa aici









