Cifra de afaceri netă a producătorului de articole din cauciuc Artego a urcat în primele 3 trimestre cu 6,88%, la 122,87 milioane lei, de la 114,96 milioane lei în perioada similară a anului trecut, iar profitul net s-a majorat substanțial, până la 7,68 milioane lei. Artego Târgu Jiu a realizat în primele 9 luni ale acestui an venituri din exploatare de 141,10 milioane lei, în creștere cu 127,58% față de cele de 127,58 milioane lei din intervalul corespondent al anulu trecut.
Societatea menționa încă de la raportarea semestrială existența unor durate prelungite de renegociere a contractelor în condițiile în care clienții din domeniile siderurgic, petrolier și energetic au continuat să pună accent pe reducerea costurilor în condițiile unui climat de afaceri românesc impredictibil, anunță profit.ro. „Aprobarea tardivă a bugetelor pentru 2019 aferente operatorilor economici din domeniile minier și energetic, amânarea declanșării procedurilor de achiziții publice, diminuarea fondurilor alocate acestor achiziții, toate acestea au condus la diminuarea posibilității de obținere a unui volum mare de comenzi”, afirma compania la jumătatea lunii august, când reclama și concurența neloială în cadrul licitațiilor și predilecția adjudecării produselor de calitate inferioară pe fondul primatului principiului prețului celui mai mic.
Articolul complet aici









