13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 01:44:30
Acasă Eveniment O femeie din Cătunele și-a dat foc, folosind diluant

O femeie din Cătunele și-a dat foc, folosind diluant

0
62

O femeie în vârstă de 38 de ani, din localitatea Cătunele, a fost transportată la Spitalul de Arși din Capitală, marți seara, după ce s-a autoincendiat.
Aceasta și-ar fi aruncat diluant pe față, în urma unui scandal în familie, suferind arsuri pe aproximativ 15% din suprafaţa corpului. „La data de 12 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 38 de ani, din comuna Cătunele, a încercat să se sinucidă prin autoincendiere. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că femeia şi-a dat foc, în scop de suicid, în urma unor neînţelegeri familiale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Inițial, femeia a primit îngrijiri medicale la Spitalul din Motru.



Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!