Un bebeluş născut prin cezariană, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a murit la Spitalul de Urgență Târgu-Jiu, la câteva ore după ce a fost adus pe lume. Poliţiştii au început o anchetă pentru ucidere din culpă. „Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la maternitatea Spitalului din Târgu-Jiu, pentru a efectua cercetări cu privire la decesul unui nou-născut, în cadrul acestei unități spitalicești.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, băiețelul de peste 4 kilograme ar fi avut probleme respiratorii la naștere, iar starea de sănătate s-a agravat după câteva ore. Medicii ar fi solicitat transferul, însă mai multe spitale ar fi refuzat, fiind acceptat în cele din urmă de o clinică din Timișoara, între timp însă fiind anunțat decesul bebelușului. Și la SJU a fost anunțată o anchetă internă. Părinții bebelușului nu au depus, deocamdată, plângere la Poliție.
Sursa aici









