Un șofer din Albeni a fost rănit, duminică, după ce a ajuns cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism. Accidentul spectaculos s-a produs în zona localităţii Copăcioasa. Traficul rutier în zonă a fost întrerupt pentru a permite intervenţia echipajelor medicale. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Copăcioasa, din direcția municipiului Târgu-Jiu către comuna Scoarța, a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 48 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa aici









