Un localnic din comuna Bolboși a fost prins beat criţă la volan, sâmbătă, pe un drum din Drăgotești. Acesta a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţie, iar când agenții l-au testat, aparatul a arătat o valoare uriaşă.
„La data de 12 octombrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din comuna Bolboşi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A Drăgoteşti, județul Gorj, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
O astfel de concentrație în etilotest înseamnă o alcoolemie situată în jur de 3 g/l alcool pur în sânge.
Sursa aici









