93% din centura municipiului Târgu Jiu, partea de est, este gata! Se mai inaugurează un tronson

0
81

Lucrările la sectorul estic al Centurii Târgu Jiu, care se întinde pe 15 kilometri, au ajuns la un stadiu de finalizare de 93%. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin intermediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, estimează inaugurarea acestui tronson la sfârșitul lunii iunie.

„În prezent, stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul estic al Variantei Ocolitoare a Municipiului Târgu Jiu este de 93%! În aceste zile pe șantier se desfășoară teste ale lucrărilor, executate de CESTRIN, inclusiv teste dinamice la ultimele poduri construite și prerecepția lucrărilor. Termenul de deschidere a circulației rutiere rămâne sfârșitul acestei luni”, a anunțat DRDP Craiova.

Acest anunț vine la scurt timp după inaugurarea primului lot din varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu, un segment de 5-6 kilometri pe partea de vest, deschis circulației pe 23 aprilie, la exact 10 ani de la debutul primelor lucrări.

Proiectul de infrastructură este de așteptat să îmbunătățească semnificativ traficul în zonă, facilitând accesul și reducând timpul de deplasare pentru locuitori și transportatori.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.