În a doua etapă a programului „Dăm Click pe România 2024,” 2.000 de calculatoare recondiționate vor ajunge la 135 de instituții educaționale din 37 de județe din România, contribuind astfel la reducerea decalajului digital în educație.
Programul, inițiat de Asociația Ateliere Fără Frontiere și susținut de Kaufland România și OMV Petrom, vizează instituțiile din medii defavorizate, atât rurale, cât și urbane marginalizate, pentru a sprijini educația copiilor și tinerilor din grădinițe, școli, licee și organizații non-guvernamentale.
Printre beneficiarii acestui apel de proiecte, desfășurat între 20 septembrie și 18 octombrie 2024, se numără și patru instituții educaționale din județul Gorj, care au primit în total 35 de calculatoare. Aceste instituții includ Creșa Sfânta Ecaterina, Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg Jiu, Centrul de primire în regim de urgență pentru mama și copilul victime ale violenței domestice din Tg Jiu, și Federația Start.
La finalul ediției 2024, vor fi distribuite un total de 4.000 de calculatoare recondiționate către 287 de organizații educaționale din întreaga țară. Echipamentele sunt furnizate de Ateliere Fără Frontiere, care le colectează de la companii și organizații, urmând ca acestea să fie recondiționate în atelierul educlick, de persoane din grupuri vulnerabile.
Înființată în 2008, Asociația Ateliere Fără Frontiere a donat până acum peste 30.000 de calculatoare recondiționate către peste 3.000 de instituții educaționale, contribuind astfel semnificativ la digitalizarea școlilor din România.