17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:01:20
Acasă Actualitate 13 posturi de poliție vor beneficia de lucrări de reparații

13 posturi de poliție vor beneficia de lucrări de reparații

0
14

Posturile de poliție din mediul rural sunt scoase din mizerie. Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a alocat fondurile necesare pentru repararea și reabilitarea clădirilor în care își desfășoară activitatea mai multe posturi de poliție din comunele județului Gorj. Spațiile respective nu au mai beneficiat de lucrări de reparații curente de ani de zile. Vor beneficia de reabilitare și unități ale Poliției Municipiului Târgu Jiu și din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

„Lucrări de reparații curente la 13 sedii Posturi Poliție I.P.J. Gorj (Bărbătești, Jupânești, Vladimir, Aninoasa, Schela, Stănești, Glogova, Bumbești-Pițic, Crușeț, Dănciulești, Alimpești, Bălești, Drăguțești), reparații curente magazii magazii la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, reparații curente la sediul I.P.J. Gorj – birou ofițer serviciu, birou S.I.C.E., birou S.I.P.I.”, conform Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Bugetul pentru realizarea lucrărilor este de 624.798 de lei. Reparațiile vor fi demarate din acestă vară.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!