Incident grav în București: Fostă jurnalistă și fiica sa de 7 ani, căzute de la etajul 5 al unui bloc

0
695
a red ambulance with lights onFostă jurnalistă și fiica sa de 7 ani, căzute de la etajul 5 al unui bloc

Un incident cutremurător a avut loc luni, 20 mai 2025, în Sectorul 2 al Capitalei, unde o fostă jurnalistă, cunoscută pentru activitatea sa la posturile România TV și Realitatea TV, și fiica sa în vârstă de 7 ani au căzut de la etajul 5 al imobilului în care locuiau. Polițiștii Secției 9 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost alertați printr-un apel de urgență la 112.

Potrivit informațiilor oficiale, echipajele medicale ajunse la fața locului au transportat ambele victime în stare critică la spital. Din fericire, miercuri dimineață, starea fetiței era stabilă. Aceasta a fost supusă unor intervenții chirurgicale pentru multiple fracturi, însă medicii au confirmat că organele interne și creierul nu au fost afectate grav. Și mama ei se află în stare stabilă.

Poliția ia în calcul două ipoteze

Ancheta este în plină desfășurare, iar polițiștii investighează două posibile scenarii:

Tentativă de suicid, pe fondul unui conflict familial, legat de custodia copilului.

Un accident tragic, în care fetița s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, iar mama ar fi încercat să o salveze.

Surse apropiate anchetei indică faptul că fosta jurnalistă se află în plin proces de divorț, cu un termen legat de custodia copilului stabilit chiar cu o zi înaintea tragediei.

Reacția Poliției Capitalei

„La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.