Fetița de 4 ani din Teleorman a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce ar fi fost agresată cu brutalitate de concubinul mamei, iar ambii adulți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat și complicitate.
Caz cutremurător în Gorj, unde o fetiță de doar patru ani, din Teleorman, luptă pentru viață după ce ar fi fost agresată cu violență extremă de concubinul mamei sale. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ambii adulți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și complicitate la această infracțiune.
Agresiuni repetate într-un apartament închiriat în Târgu Jiu
Conform procurorilor, incidentul a avut loc pe 6 februarie 2026, într-un apartament închiriat în regim hotelier din Târgu Jiu. Din probatoriul administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., aflat în prezența mamei minorei, ar fi agresat-o pe copilă în mod repetat și cu o violență extremă.
Bărbatul ar fi lovit-o pe fetiță cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față, ar fi prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul apartamentului. Minora s-a izbit violent de perete, suferind un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta și multiple leziuni traumatice, care i-au pus viața în pericol și au necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
Procurorul a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, fiind reținută forma de vinovăție a intenției indirecte.
Relație de tip „părinte–copil” în sens penal
Anchetatorii au stabilit că între inculpat și mama minorei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an. În acest context de conviețuire, fetița se afla în mediul familial format de cei doi, iar între bărbat și copil s-ar fi stabilit o relație de tip „părinte–copil” în sens penal, având în vedere rolul de supraveghere și autoritate exercitat în gospodărie.
Acest aspect a fost esențial în încadrarea juridică a faptei ca tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie.
Mama, acuzată de complicitate: ar fi asistat impasibilă și ar fi întârziat intervenția medicală
În ceea ce o privește pe mama minorei, procurorii au reținut că aceasta ar fi fost prezentă în momentul agresiunilor și ar fi conștientizat gravitatea actelor de violență, însă nu ar fi intervenit pentru a opri atacul și nici nu ar fi solicitat imediat ajutor medical.
Mai mult, potrivit comunicatului, femeia, care practica prostituția și venise la Târgu Jiu pentru activități de turism sexual, ar fi transportat copilul la aproximativ 40 de kilometri distanță, într-o comună din județul Gorj, pentru a-și continua activitatea, întârziind astfel accesul minorei la îngrijiri medicale vitale.
Procurorii apreciază că nu este vorba despre o simplă pasivitate, ci despre o conduită care ar fi contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal create prin agresiune. În acest sens, inculpata este acuzată că, cu intenție cel puțin indirectă, ar fi înlesnit săvârșirea faptei de tentativă la omor calificat, cunoscând vulnerabilitatea extremă a victimei.
Copila, transferată la Spitalul „Marie Curie” din București
Fetița a fost adusă la spitalul din Târgu Jiu abia pe 8 februarie, la două zile după agresiune. Din 9 februarie, minora este internată în stare foarte gravă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, unde medicii încearcă să îi salveze viața.
Cazul a șocat opinia publică prin brutalitatea faptelor și prin acuzațiile grave formulate împotriva celor doi adulți, ancheta fiind în plină desfășurare sub coordonarea procurorilor din Gorj.










