Oraş de 50 de ani, dar vrea din nou să fie comună
Mii de orășeni din Gorj își doresc să redevină săteni. Trăiesc în urbe doar cu numele. Nu au canalizare în tot orașul, nici apă potabilă ori vreun spital sau bancă. După ce localnicii din Tismana vor de câțiva ani să se î...
Adrian Bogoi: Ne-au lipsit jucătorii ofensivi
Pandurii are probleme şi în apărare, şi în atac, după cum s-a văzut la meciul cu Petrolul din prima etapă disputată în acest an. Apărarea nu s-a omogenizat încă, după pierderile din această iarnă, iar în atac s-a văzut c...
Eşec în primul meci al anului pentru Pandurii
Pandurii a debutat în faţa propriilor spectatori cu un eşec în meciul cu Petrolul, formaţie aflată în lupta pentru promovarea în Liga I. Gorjenii au ratat un penalti în acest meci, prin Blejdea, şi nu au profitat de omul...
România, de trei ori mai puţini bani pentru sănătate
Un raport al Comisiei Europene pe 2018 arată cât de în urmă suntem cu sistemul sanitar, comparativ cu statele din UE. Statisticile arată că România alocă de trei ori mai puţini bani în sănătate comparativ cu media Uniuni...
Pandurii a pierdut meciul cu Petrolul
Petrolul Ploieşti s-a impus cu 2-0 la Târgu Jiu, în meciul cu Pandurii. Golurile au fost marcate de Sebastian Ghinga (min. 15) şi Cristian Puşcaş (min. 35). În prelungirile primei reprize, nou-intratul Marius Chindriş a fost e...
Pandurii, eşec în primul meci oficial al anului
Petrolul Ploieşti s-a impus cu 2-0 la Târgu Jiu, cu Pandurii. Golurile au fost marcate de Sebastian Ghinga (min. 15) şi Cristian Puşcaş (min. 35). În prelungirile primei reprize, nou-intratul Marius Chindriş a fost eliminat direct,...
Găsit decedat într-o grădină
Un bărbat de 54 de ani, din comuna gorjeană Bărbătești, a fost găsit decedat duminică, la circa un kilometru de locuința sa, într-o grădină care îi aparținea. Bărbatul plecase de la domiciliu din data de 22 februarie.&nbs...
Mormane de gunoaie în zona CET. Romanescu: Montăm camere!
Zona CET din Târgu Jiu este invadată de gunoaie. Tot felul de resturi zac prin mormanele de materiale de construcții aruncate chiar la marginea drumului. În timp ce polițiștii locali îi amendează pe cei pe care îi prind arunc&...
Pârvulescu: Astea cu inspectorii sociali sunt povești
Subiectul inspectorilor sociali este adus în atenția publică doar pentru a fi atrași membri de sindicat! Susține acest lucru Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, care atenționează totodată că divizarea mișcă...
Au descoperit bucuria unei zi la schi. Cine i-a ajutat!
Bucurie nemărginită pentru mai mulți copii care provin din familii defavorizate. S-au dat cu săniuța și au schiat la Rânca. Sunt copii de la Centrul de Zi din Târgu Jiu care nu s-au bucurat până acum de o astfel de vacanță. 15 copi...
Povestea americană a lui Michelle Obama, pe placul românilor. E cea mai citită carte!
Cartea lui Michelle Obama, fosta Prima Doamnă a SUA, este cel mai bine vândută în lume, dar și în România. „Becoming”, tradusă „Povestea mea” în română, a apărut în 2018 la Editura Lit...
Clasă de sudori la Motru pentru CE Oltenia
Complexul Energetic Oltenia va finanța în perioada 2019-2022 o clasă pentru formarea de sudori la Colegiul Tehnic Motru. Este vorba de învățământul dual, în care fiecare din cei 30 de elevi va beneficia de la CE Oltenia de o...
Rușeț: Privim 2019 cu optimism moderat
Șefii Complexului Energetic Oltenia încă mai speră să nu plătească taxa de 2% pe cifra de afaceri. Ion Rușeț, consilier al Directoratului, a spus că guvernul poate să dea o ordonanță de prorogare a termenului de aplicare a ordonanței 114, astfe...
UM Sadu nu achită taxele nici cu bunurile puse sub sechestru
Fabrica de muniție de la Bumbești Jiu este într-o situație extrem de gravă! La finalul anului trecut avea datorii totale de peste 63 de milioane de lei și peste 3.000 de bunuri puse sub sechestru, dar tot nu acoperea datoria. Guvernul nu pare &...
Intră în vigoare o directivă UE. Cum recunoști medicamentele falsificate
Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că falsificarea medicamentelor este o amenințare gravă pentru sănătatea publică, astfel încât de acum înainte industria va trebui să aplice un cod de bare 2-D și un dispozitiv de protecție &ici...
Pandurii a început deszăpezirea rapidă la terenul sintetic
Un strat gros de zăpadă a acoperit noaptea trecută terenul sintetic al pandurilor, teren pe care duminică trebuie să se joace meciul cu Petrolul. Pentru a se disputa partida, zăpada trebuie îndepărtată urgent de pe teren. Sâmbă...
Vreme rece în Gorj, – 12 grade la noapte
Ninsorile de noaptea trecută nu se vor mai relua în Gorj, decât în zona de munte şi în cantităţi mai reduse, dar vremea va fi rece şi în cursul acestei nopţi când sunt prognozate -12 grade. Duminică temperatu...
Urnă pentru donaţii la Sala Sporturilor pentru ACS Târgu Jiu
ACS Târgu Jiu apelează la suporteri pentru a plăti chiria şi a juca în continuare la Sala Sporturilor. Clubul explică, pe pagina oficială de facebook, că nu poate beneficia de finanţare locală şi de aceea a apelat la bunăvoinţa suporteril...


