Sindicatele din CE Oltenia îi scriu lui Dăncilă: “Se pun în pericol toate proiectele”

0
Cele două mari federații sindicale care reprezintă salariații din Complexul Energetic Oltenia - Mine Energie și Univers - au cerut luni premierului Dăncilă o întâlnire de urgență. Temele pe care vor să le discute liderii sindicali sunt legate de urge..

Sărbătoare mare la Cîlnic

0
Autorităţile locale din Cîlnic au finalizat pregătirile pentru Nedeia de Probojenie. În urmă cu şapte ani, primarul Dumitru Vulpe a reînviat această sărbătoare câmpenească. Primăria aşteaptă cât mai mulţi comercianţi la această petrecere câmpeneasc..

Ședința CS, anulată

0
Ședința Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, programată luni, a fost anulată, susțin surse neoficiale. În ședință ar fi urmat să fie luată o decizie legată de revocarea Directoratului condus de Sorin Boza. Potrivit surselor,..

A sunat la 112 pentru că o mașină circula haotic

0
Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați vineri prin apelul 112 de un tânăr de 27 de ani, din localitate, despre faptul că un autoturism se deplasează haotic pe partea carosabilă. "După verificările efectuate de polițișt..

Au furat hăinuțe pentru copii

0
Două femei din Sibiu au fost prinse la furat într-un centru comercial din Târgu Jiu. Tinerele care furau hăinuțe pentru copii s-au ales cu dosar penal pentru infracțiunea de furt. Un agent de pază a sesizat poliția. "Din primele verificări efectuate..

Bărbat din Târgu Jiu, dat dispărut

0
La data de 4 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie, de 58 de ani, din localitate, despre faptul că în data de 1 august a.c., fratele său, Alboiu Iulian-Sorin, de 50 de ani, din Târgu Jiu, a ple..

Înjunghiat într-un local public

0
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reținut duminică pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din comuna Baia de Fier, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe. "Acesta, la data de 3 august a.c., în timp ce se afl..

Polițiști filmați în timp ce refuză să acorde ajutor unei fete violate

0
Este anchetă internă la Inspectoratul de Poliție Galați, după ce doi polițiști au fost filmați în timp ce refuză să intervină pentru a ajuta o fată plină de sânge, despre care se presupunea că a fost victima unui viol. Presupunerea a fost confirmată ..

Cea mai mare manifestare de vară dedicată astronomiei are loc în Gorj

0
Astroclubul SARM – Gorj, filială a Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM), în colaborare cu Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu organizează în perioada 5...

A intrat cu viteză în curbă și a făcut mașina praf

0
Un accident de circulație a avut loc duminică seara în Gorj, pe drumul care merge dinspre Turceni spre Borăscu. O mașină s-a răsturnat după ce a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta. Martorii spun că șoferul de aproximativ 40 de ani a pierdut co..

Preot: Crești 15 ani un copil și vine o jigodie și ți-o ia

0
Preotul care a oficiat, duminică, slujba pentru Alexandra și pentru toate celelalte fete care au fost date dispărute în România a avut un mesaj foarte dur la adresa autorităților române. "Crești 15 ani un copil și vine o jigodie și ți-o ia de lângă..

Sală de sport de milioane într-o comună din Gorj

0
Compania Națională de Investiții a scos la licitație realizarea unei săli de sport școlare în comuna Turburea din județul Gorj. Va fi o sală cu tribune, având 102 locuri. Costul estimat al sălii de mari dimensiuni este 6,47 milioane de lei, aici fii..

Să moară și capra vecinului! Boza: Să întrebăm cum s-au selectat și alții

0
“Să întrebăm și cum s-au selectat alții”! Este mesajul lui Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, după ce Corpul de Control al premierului Dăncilă a ajuns la concluzia că Boza a fost numit ilegal în fruntea Directoratului. Nu doar în ju..

Mergea şi Begemann au câştigat titlul la dublu

0
Perechea formată din tenismanul gorjean Florin Mergea şi germanul Andre Begemann a câştigat finala de dublu a turneului challenger de la Sopot (Polonia), dotat cu premii totale de 92.040 de euro, duminică, după 6-1, 3-6, 10-8 cu polonezii Karol Drzew..

Un milion de euro pentru reparația ambulanțelor

0
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj pune la bătaie aproape un milion de euro pentru reparația și întreținerea autospecialelor din dotare. Sunt două loturi care au fost scoase la licitație. Pentru autospecialele Volkswagen și Ford suma maximă este d..

Lider de sindicat: Nu mai putem vorbi de negocieri de contract

0
Nicio veste despre schema de sprijin promisă de guvernanți celor de la Complexul Energetic Oltenia. Sindicaliștii și angajații așteaptă cu sufletul la gură să afle dacă va primi compania sprijin pentru a putea cumpăra certificatele de dioxid de carbo..

Rovinari: Reguli la picnic și amenzi de 5.000 de lei

0
Amendă de 5.000 de lei pentru rovinărenii care merg la picnic și fac mizerie, aruncă chiștoace pe jos sau parchează unde nu trebuie. Consilierii locali au stabilit un regulament pentru cei care vor să iasă la picnic. Pot să facă acest lucru doar în z..

Viitorul Pandurii nu are acordul Primăriei Târgu Jiu pentru a-i purta însemnele

0
Echipa de fotbal ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu a folosit fără acordul autorităților locale numele unor instituții publice pe tricourile echipei. Este vorba de Primăria Târgu Jiu, Consiliul Local Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj. Recent înscris..