Cod galben de ploi și vijelii în 17 județe
Meteorologii anunţă cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 judeţe, valabil marţi între orele 13.00 – 22.00.
Judeţele vizate de codul galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.
Potrivit meteorologilor, marţi de la ora 13 până la ora 22.00 în zonele montane, în Maramureş şi local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar şi în restul teritoriului.
Este în vigoare şi o informare meteo pentru zilele de marţi, miercuri şi joi, când, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în r..
Alianța PSD-ALDE va rezista la nivel local
Președintele ALDE Gorj, Ion Iordache, este de părere că la nivelul consiliilor locale și județene va continua alianța cu PSD. Motivul ar fi acela că a rămas mai puțin de un an până la alegerile locale, astfel că schimbarea alianțelor nu ar fi utilă.
..
Pensie de aproape 30 de mii de lei în Gorj
Peste 100 de gorjeni primesc pensii speciale. Sume substanțiale intră în buzunarele mai multor foști magistrați, grefieri sau aviatori. Cea mai mare pensie care este încasată lunar în Gorj este de aproape 30 de mii de lei. La polul opus, sunt zeci de..
O primărie din Gorj angajează psiholog
Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de psiholog stagiar. Postul din cadrul Compartimentului Autoritate Tutelară și Asistență Socială Specială, Direcția Juridică și Administrație Publică din cadrul aparatului d..
Weber și Iordache nu regretă divorțul PSD-ALDE
Liderii locali ai PSD și ALDE din Gorj aveau neînțelegeri de mult timp, astfel că ruperea alianței de guvernare nu i-a afectat.
Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, i-a catalogat drept lași pe cei care au părăsit barca guvernării. “Dincolo de lașitat..
Un biciclist beat a dat cu nasul de asfalt
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați luni de reprezentanți ai spitalului din Târgu Cărbunești cu privire la faptul că, la unitatea medicală, s-a prezentat un bărbat care prezenta leziuni la nivelul feței.
"Din pr..
Când ne putem aștepta la ploi în Oltenia
Vremea va fi călduroasă, local caniculară, în perioada 27-29 august în Oltenia, când media temperaturilor maxime va fi de 33-34 de grade Celsius. Apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 1 septembrie, spre 31 de grade. În cursul săptămânii vii..
Spargere la magazin. Autorii sunt minori!
Patronul unui magazin mixt din comuna gorjeană Prigoria, care funcționa în incinta locuinței sale, a reclamat luni faptul că acesta a fost spart. A fost furate mai multe produse alimentare, cosmetice și un telefon mobil.
"Din primele cercetări efec..
Toalete cu taxă în Târgu Jiu
Primăria Târgu Jiu are în intenție să concesioneze toaletele publice din municipiu, având în vedere că societatea primăriei, Edilitara, nu le întreține corespunzător, deși alocă sute de mii de lei pe an.
Primarul Marcel Romanescu este de părere că t..
Deputații elimină taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie
Deputații din Comisia pentru Industrii au votat marți pentru eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri aplicată asupra companiilor din domeniul energiei. Urmează ca legea care modifică OUG 114 să ajungă în plenul Camerei Deputaților, care este deciz..
Pro România susține candidatura lui Mircea Diaconu
Președintele Pro România, Victor Ponta, a anunțat că decizia partidului este de a susține candidatura actorului Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Acesta a precizat că Diaconu va rămâne un candidat independent, nu va fi chemat la ședințele de..
Un singur constructor interesat de centura Târgu Jiului
Șanse mici să fie reluate lucrările pe centura Târgu Jiului. Un singur constructor a depus ofertă să redeschidă șantierul, dar încă nu i-a fost analizată documentația. 14 luni va avea la dispoziție noul constructor să ducă la bun sfârșit proiectul de..
Au luat un taxi, dar au ajuns la spital
Două persoane au ajuns la spitalul din Târgu Jiu cu răni ușoare, luni după-amiaza, după ce taximetrul în care erau au fost implicat într-un accident rutier, pe o arteră aglomerată din zona centrală a municipiului.
Cauza accidentului este nepăstrarea..
Pandurii joacă miercuri în cupă. Programul complet al Cupei României
Marţi, 27 august 2019, miercuri, 28 august 2019, precum și joi, 29 august, cu începere de la ora 17:30, vor avea loc meciurile celui de-al treilea tur al fazei naţionale a Cupei României. Pandurii Târgu Jiu va juca miercuri pe terenul celor de la Fla..
Cuc anunță 300 de concedieri la o companie de stat
Peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achiziţii şi economic din cadrul Tarom vor fi restructurate în perioada următoare, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.
"La Tarom, Consiliul d..
Cu motocicleta într-un parapet pe Transalpina
Un motociclist a fost rănit duminică în accident pe DN 67 C – Transalpina, la Căpâlna. Bărbatul a pierdut controlul motocicletei și s-a lovit de un parapet din beton.
"Un bărbat de 45 de ani, din Sânnicolau Mare, județul Timiș, în timp ce conducea o..
Surse: Cine preia Ministerul Energiei după ieșirea ALDE de la guvernare
ALDE ar putea ieși luni seara de la guvernare, iar PSD deja a pregătit persoanele care să preia interimar conducerea ministerelor. Dacă Anton Anton demisionează de la Ministerul Energiei, interimatul va fi preluat de ministrul Economiei, Niculae Bădă..
Oficial! ALDE rupe alianţa cu PSD
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, oficial, că ALDE va ieşi de la guvernare, după ce nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu PSD. „Colegii au decis la renunţarea guvernarea alături de PSD. Guvernarea nu poate rămâne în reperele defensive de până acum. Co..


