S-a stabilit componenţa comisiei de recepţie de la stadion
Anunţata recepţie a stadionului din Târgu Jiu a dus la demararea procedurilor pentru stabilirea comisiei de recepţie. Primăria Târgu Jiu a stabilit deja care vor fi persoanele care vor face parte din Comisia de Recepţie, respectiv directorul tehnic M..
FCU Craiova joacă în sfârşit pe „Ion Oblemenco”
FCU Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, şi care îşi desfăşoară şi în acest sezon meciurile de pe teren propriu la Severin va juca în sfârşit pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Este vorba de doar un meci care se încadrează în condiţiile impuse de primăria din Craiova, respectiv partida cu U Cluj din 16-mile Cupei României.
Suporterii Științei au primit astăzi vestea cea mare, respectiv că autoritățile din Bănie au acceptat să le ofere și jucătorilor lui FCU posibilitatea să evolueze pe cel mai mare stadion din Craiova. Primăria a răspuns pozitiv solicitării oficialilor alb-albaștrilor, iar după ce a fost transmisă suma pe care Adrian Mititelu trebuie să o plătească pentru disputarea acestui joc, urmează ca în cel mai scurt timp să fie stabilită și data confruntării meciului dintre FCU Craiova și U Cluj din Cupa României.
Antrenorul oaspeților, Adi Falub a spus pentru Ediție.ro că este încântat că meciul se joacă pe Ion Oblemenco, dar a recunoscut că nu este atât de im..
Gilortul vrea primele puncte din deplasare
Gilortul a început mai greu noul sezon, dar acum, după ce a reuşit primul punct în Liga 3, echipa din Cărbuneşti are ambiţii mari. Cu Mario Găman pe bancă din etapa a treia a campionatului, cărbuneştenii se gândesc acum la prima victorie în deplasarea din etapa a IV-a, de la meciul cu CS Hunedoara.
Gilortul nu are cu ce se lăuda la debutul în noul sezon, dar ambiţiile fotbaliştilor pregătiţi de Mario Găman şi Bobi Staicu sunt mari acum, după ce echipa a reuşit să ia primul punct în meciul din etapa treia cu Flacăra Horezu.
Două eșecuri consecutive, 1-3 cu ACSO Filiași și 1-2 cu U Craiova 1948 SA, a înregistrat Gilortul la debut în Liga 3 şi apoi a urmat, săptămâna trecută, primul punct obținut pe teren propriu, 1-1 în fața puternicei formaţii Flacăra Horezu, echipă care a reușit să acceadă săptămâna aceasta şi în șaisprezecimile Cupei României prin victoria obținută miercuri în fața divizionarei secunde FC Argeș, fază în care trupa vâlceană va întâlni Astra Giurgiu.
Gilortul are acu..
Ion Cupă, exclus din ALDE. „Gest de lașitate politică”
Update: Deputatul Ion Cupă afirmă că excluderea sa şi altor colegi din ALDE reprezintă „un gest de laşitate politică fără precedent”, decizia urmând să fie atacată în instanţă.
Fostul parlamentar de Gorj Ion Cupă, propus de Viorica Dăncilă pentru Ministerul Energiei, a fost exclus din ALDE. Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act vineri, potrivit Statutului partidului, de pierderea calităţii de membru pentru Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, informează un comunicat de presă.
Cei patru au acceptat să participe la discuţii de negociere cu PSD în vederea ocupării de funcţii la nivelul Senatului, respectiv Guvernului, discuţii în urma cărora au acceptat funcţiile propuse. Aceștia vor fi radiați din baza de date a ALDE.
Teodor Meleşcanu a fost susţinut de PSD pentru a prelua preşedinţia Senatului, Graţiela Leocadia Gavrilescu a fost propusă ministru al Mediului, iar Alexandru Ştefan Băişanu - ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.
..
Ion Cupă, exclus din ALDE
Fostul parlamentar de Gorj Ion Cupă, propus de Viorica Dăncilă pentru Ministerul Energiei, a fost exclus din ALDE. Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act vineri, potrivit Statutului partidului, de pierderea calităţii de membru pentru Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, informează un comunicat de presă.
Cei patru au acceptat să participe la discuţii de negociere cu PSD în vederea ocupării de funcţii la nivelul Senatului, respectiv Guvernului, discuţii în urma cărora au acceptat funcţiile propuse. Aceștia vor fi radiați din baza de date centrală a ALDE.
Teodor Meleşcanu a fost susţinut de PSD pentru a prelua preşedinţia Senatului, Graţiela Leocadia Gavrilescu a fost propusă ministru al Mediului, iar Alexandru Ştefan Băişanu - ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.
Președintele Klaus Iohannis nu a acceptat propunerile de miniștri interimari. Șeful statului i-a transmis premierului Dăncilă că trebuie să vină în Parlament „cu o solic..
A patra licitație pentru găsirea unui constructor
Mai multe primării din județul Gorj au probleme în ceea ce privește găsirea de constructori pentru investițiile publice. Unele proiecte sunt subevaluate, iar firmele de construcții, pe bună dreptate, fug de ele, iar în alte situații intervine și forța de muncă, mai bine zis lipsa meseriașilor.
De exemplu, la Novaci, primăria a scos de trei ori la licitație lucrarea pentru reabilitarea termică a spitalului orășenesc. Fără succes, însă. Licitația a fost relansată, iar două firme de construcții au depus oferte.
„În sfârșit, cred că o să avem un constructor. A fost a patra încercare. S-au înscris doi și sper ca cel puțin unul să rămână. Lucrarea este în evaluare și se pare că la una din firme sunt ceva probleme, dar cealaltă este în regulă și în acest fel am putea să desemnăm un constructor”, a spus primarul Dumitru Leuștean.
Investiția se ridică la circa 2 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.
Tot la spital, dar pe fonduri guvernamentale, autoritățile loca..
Suspiciuni de fraudă la programul Casa Verde
Administrația Fondului de Mediu (AFM) a blocat după doar câteva ore de funcționare accesul la aplicația în care doritorii se pot înscrie pentru a beneficia de subvenția de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice, un program cu valoare de peste 650 de milioane de lei.
Explicația oficială a AFM e că blocarea înscrierii a fost făcută ”pentru efectuarea unor analize asupra modului de functionare a inscrierii persoanelor fizice”.
Probleme ar fi apărut în Oltenia, unde fondurile s-au epuizat în câteva ore pentru că o firmă a depus 2.700 de cereri. Potrivit datelor publice, firma respectivă ar fi depus peste 2.700 de aplicații în doar câteva ore, mai mult decât aplicațiile depuse în oricare dintre celelalte șapte regiuni.
Pe 10 septembrie, Administrația Fondului de Mediu a deschis sesiunea de înscriere pe site-ul https://fotovoltaice.afm.ro/. La doar câteva ore, AFM a anunțat oficial suspendarea înscrierilor, cu următorul mesaj: ”Pentru efectuarea unor analize asupra modului de f..
Magazinele de lângă școli, verificate
Polițiștii gorjeni au verificat vineri zece unități de alimentație publică amplasate lângă școli din municipiul Târgu Jiu. Aceștia au constatat două infracțiuni de evaziune fiscală și au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.000 lei, pentru diverse nereguli constatate.
La verificări au participat și inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranță Alimentară. În timpul controlului au fost confiscate bunuri însumând aproximativ 1.500 lei.
"Astfel de acțiuni vor continua pe toată perioada anului școlar, siguranta elevilor fiind una dintre prioritățile polițiștilor gorjeni", anunță IPJ Gorj.
Verificări la Primăria Târgu Jiu
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a confirmat faptul că poliția face verificări cu privire la organizarea unor concursuri. “Au făcut anumite verificări și este foarte bine că se fac verificări după ce sesizează presa”, a spus Romanescu, precizând însă că în primărie sunt profesioniști și are încredere că totul a fost corect.
“Este foarte bine că poliția își face datoria, dar ar fi bine să își facă datoria în toate domeniile și de fiecare dată când presa semnalează anumite aspecte”, a mai spus primarul din Târgu Jiu la Radio Infinit.
Romanescu afirmă că verificările nu au legătură cu procedura de selecție a noii conduceri a societății Transloc, așa cum a apărut în presă.
Primarul nu a dat detalii cu privire la ce concursuri sunt verificate de poliție. (A.A.)
Șoferiță pe autoutilitară, fără permis
Poliţişti din cadrul Politiei Orașului Novaci au depistat joi în trafic o femeie de 34 de ani, din comuna Alimpeşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe DC Baia de Fier fără a poseda permis de conducere.
Aceasta îi fusese încredințată de către un bărbat, de 59 de ani, din aceeași localitate, anunță IPJ Gorj.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu are acest drept şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Soacră bătută de noră
Poliţişti din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Tg-Cărbunești au fost sesizaţi de un bărbat de 60 de ani, din comuna Scoarța, cu privire la faptul că mama și soția acestuia au avut un conflict.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie de 50 de ani, din localitatea Scoarţa, în urma unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soacrei sale de 83 de ani, din aceeaşi localitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, anunță IPJ Gorj.
Totodată, poliţiştii au emis un Ordin de Protecție Provizoriu împotriva agresoarei pe o perioadă de 5 zile.
Învaţă să fii om!
Cu ocazia participării la ediţia a XII a a concursului naţional Euroscola, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania, Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” îşi propune să demonstreze cât de important este traseul educaţiei, dublat de cel al formării profesionale şi al dobândirii unei meserii, în desăvârşirea umană. Drumul către desăvârşire este, negreşit, susţinut de etape, de trepte, ca sugestie a stratificării informaţiei şi a dorinţei de împlinire a unui ideal. Pentru că existăm ca fiinţe sociale, avem nevoie de mentori, de repere.
În cadrul colegiului, profesorii îndeplinesc rolul reperelor iar în afara lui există modele la care alegem să ne raportăm.
Echipa C.N.T.V. a găsit în Tg - Jiu un model de moralitate, bune practici şi respect pentru muncă în persoana lui Ion Mihai, mediator la Şcoala Gimnazială ”Voievod Litovoi”. ”Suntem impresionate de domnul Ion Mihai, reprezentant al etniei rome, recunoscut la nivel judeţean, naţional şi internaţional pent..
A scos producție record. “Am văzut că este zonă 100% eco”
Antreprenorul care a înfiinţat o plantaţie de cătină în satul Cojani din Târgu-Cărbuneşti începe să culeagă roadele. Are deja cea mai mare plantaţie de cătină ecologică din România aici şi, probabil, cea mai mare de acest fel din întreaga Europă. Mar..
Școli aproape goale, la câțiva kilometri de Târgu Jiu
Tot mai goale rămân şcolile din satele din Gorj. Nu doar în satele izolate este această problemă. O regăsim şi în apropiere de Târgu Jiu. La doar câţiva kilometri distanţă de municipiu, la Turcineşti, sunt două sate unde şcolile funcţionează cu doar şapte copii. Autorităţile promit să nu desfiinţeze şcolile chiar dacă numărul copiilor scade de la an la an, iar în comună se nasc puţini bebeluşi. În acest an, şase copii s-au născut în întreaga localitate.
În satele Rugi şi Horezu funcţionează două şcoli primare, pe lângă cea gimnazială din centrul localităţii Turcineşti. În cele două şcoli primare, copiii îi poţi număra pe degete. Sunt câte şapte la fiecare şcoală. Şi aceştia învaţă simultan.
La Horezu, predă învăţătorul Ion Popescu. Mai are un an până la pensie şi nu ştie dacă va mai rămâne apoi la catedră. „Un învăţător nu poate să predea decât la maximum patru clase. Doi copii care trebuiau să fie în clasa a IV-a au trebuit să plece la o altă unitate de învăţământ de pe raza comunei..
Presiuni pe CE Oltenia pentru a livra cărbune la Govora. Sunt proteste!
Angajații de la CIECH Govora - singura fabrică de sodă caustică din România - protestează de patru zile, după ce au fost anunțați că există pericolul închiderii fabricii pe 18 septembrie. Asta din cauză că prețul aburului tehnologic primit de la CET Govora este prea mare.
Socitatea CET Govora, aflată în insolvență, este nevoită să cumpere cărbune după prăbușirea anul trecut a exvavatorului de la Alunu. Prețul la care cumpără cărbune de la CE Oltenia este mai mare și a impus creșterea prețului pentru aburul tehnologic livrat.
Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, le-a spus protestatarilor că a vorbit cu conducerea CE Oltenia pentru a livra cărbune, deși pentru societatea din Gorj situația este una complicată, deoarece trebuie să își asigure storile pentru iarnă. „Am vorbit din nou cu directorul de la CEO care m-a asigurat că vor veni pentru CET Govora două trenuri la trei zile - asta înseamnă undeva la 25.000 tone de cărbune în plus”, a afirmat Constantin Răd..
Joc dificil în deplasare pentru junioarele de la CSM
Junioarele III ale Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu au avut un debut bun în acest prim sezon în care evoluează pentru echipa primăriei, reuşind o victorie pe teren propriu Fetele pregătite de Andrei Enache se vor deplasa în week-end la un clu..
Cum au fost pedepsiți hoții care au spart cu barosul o casă de pariuri
Cei trei tineri din Valea Jiului care în această vară au spart o casă de pariuri din Târgu Jiu au fost condamnați, joi, la închisoare cu executare. Toți au primit pedepse de până în 4 ani și au fost obligați să plătească daune materiale.
Mihai Danie..
Nu a mai plătit ratele la mașină și a fost încătușat în trafic
Un bărbat de 41 de ani, din Târgu Jiu, urmează să fie extrădat în Germania. Alin Brabete este cercetat pentru delapidare frauduloasă, pe numele său fiind emis, la sfârșitul lunii iulie, un mandat european de arestare. Individul a fost depistat, în tr..


