Ce misiuni are viitorul director al Minprest
Mandatul directorului de la Minprest Serv Rovinari, societate ce aparține Complexului Energetic Oltenia, expiră în octombrie, astfel că este în derulare procedura de selecție a noului director. CE Oltenia a publicat pe site Scrisoarea de așteptări pe care le are de la noul director.
Este un document semnat de membrii comisiei de selecție, din care fac parte printre alții Daniel Burlan și Sorin Olaru, directori în CE Oltenia.
Potrivit documentului, viitorul director al Minprest Serv SA Rovinari are obligația ca, în perioada 2020 - 2024, să crească în fiecare an valoarea serviciilor prestate către alți clienți decât CE Oltenia cu 10%. Tot cu 10% în fiecare an trebuie să crească și suma alocată investițiilor.
Viitorul manager va trebui să își asume și diminuarea creanțelor restante până la zero la sfârșitul lui 2023, dar și a datoriilor restate tot până la zero în același interval de timp.
Este probabil ca actualul director Gabriel Giorgi să își depună candidatura, mai ales că președi..
Post TESA, scos la concurs de CE Oltenia
Complexul Energetic Oltenia a scos la concurs un post de referent la Sucursala Electrocentrale Chișcani. Postul impune studii superioare, cunoștințe cu privire la specificul activității de pază și cunoștințe privind utilizarea computerului.
CE Oltenia a preluat termocentrala din Chişcani în 2013, dar de atunci aceasta a produs doar costuri pentru companie și niciun leu venit. Grupurile pe gaze nu au fost puse în funcțiune niciodată, iar din cei peste 300 de salariați preluați au mai rămas circa 30, care asigură paza și conservarea.
Complexul Energetic Oltenia și-a propus la un moment dat să vândă grupurile de la Brăila, dar procesul este departe de a fi finalizat.
Concursul pentru postul de referent va avea loc pe 7 octombrie, la ora 10.00, și va consta într-o probă scrisă și interviu.
Dosarele de participare vor fi depuse la sediul Sucursalei Electrocentrale Chișcani până la data de 1 octombrie, la ora 15.00. (A.A.)
Proiecte de 700 de milioane de euro la CEO
Ministerul Energiei are termen până la 30 septembrie să transmită proiectele care se pot califica la schema de finanţare din directiva EU-ETS. Este vorba de posibilitatea companiilor din energie de a accesa proiecte de miliarde de euro din bani europeni. Companiile au trimis proiectele încă din primăvară, dar nu este clar dacă lipsa unui ministru la Energie va împiedica depunerea listei.
Complexul Energetic Oltenia anunța în vară că a depus proiecte în valoare de 700 de milioane de euro. Acestea vizează capacități noi de producție, pe gaze, realizarea unor capacități de energie fotovoltaică, dar și modernizarea rețelei de transport a energiei termice din Dolj.
Accesarea acestor fonduri este vitală pentru viitorul Complexului Energetic Oltenia, lista cu proiectele care vor fi trimise la Bruxelles urmând a fi publicată pe site-ul ministerului Energiei până la 30 septembrie.
Asta dacă nu cumva lipsa unui ministru în ultimele săptămâni la Energie nu a fost la un blocaj în analizarea pro..
Pus la podea după ce a fost prins la furat
Un tânăr care a fost prins sâmbătă cu obiecte furate la un centru comercial din Târgu Jiu a fost pus la podea de agenții de pază.
Acesta ar fi furat un rucsac și alte obiecte pe care le-a ascuns chiar în rucsacul furat, cu care spera să poată pleca din magazin fără să plătească.
S-a întâmplat într-un magazin din Shopping City Târgu Jiu, dar agenții de pază au fost vigilenți și au anunțat poliția.
Până la sosirea poliției, l-au imobilizat pe suspect, sub privirile celorlalți clienți din centrul comercial.
Foto radiotargujiu.ro
Partid politic nou, desprins din ALDE
Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Ciprian Lucian Roşca, membru ALDE, susţine că disidenţii din partid ar putea înfiinţa o nouă formaţiune politică, dacă lucrurile în ALDE nu se vor clarifica rapid, prin congres extraordinar.
”Dacă nu va fi congres, atunci rămâne varianta unei noi platforme politice, alături de cei care gândim altfel în ALDE. Am mai vorbit cu alte două-trei persoane din partid despre acest lucru. Cea mai potrivită persoană pentru a conduce noua formaţiune este senatorul Daniel Zamfir. Are notorietate şi a luptat constant împotriva abuzurilor”, a spus Ciprian Lucian Roşca pentru news.ro.
Senatorul Daniel Zamfir ar putea fi liderul noii formațiuni.
Roşca a precizat că în prezent nu asistăm la o alianţă între ALDE şi Pro România, ci ALDE se va topi în Pro România.
”Ideea cu noul partid este împărtăşită de mine şi de alte câteva persoane din ALDE. Următoarele două săptămâni sunt extrem de importante. Se depune şi moţiunea de cenzură, iar undeva până pe 10 oc..
Tone de pământ peste Podul Jiului
Schimbări majore la podul peste Jiu care a fost martorul bătăliei de la 14 octombrie 1916. Devenită platou de filmare, zona a suferit modificări serioase care să reproducă peisajul de acum mai bine de un secol. Tone de pământ au acoperit podul asfaltat, au fost îndepărtate panouri, stâlpi, totul pentru ca secvențele filmate aici pentru „Eroii de la Podul Jiului” să fie cât mai aproape de adevărul istoric.
Podul peste Jiu, către parcul de pe insuliță, este de nerecunoscut în aceste zile. Toată zona a fost reamenajată și toate gardurile, stâlpii ori lucrurile care nu existau în 1916 au fost îndepărtate. „Cinci truckere de pământ au fost aduse pentru a acoperi podul, stâlpii au fost transformaţi în stâlpi de telegraf. A fost modificat peisajul. Tot ce nu exista în cadru în 1916 a dispărut şi aici are loc reconstituirea luptei”, a declarat viceprimarul Adrian Tudor.
Pe podul Jiului se vor filma cele mai importante secvențe din filmul istoric turnat în orașul eroilor. „Atunci a fost omul ..
Tânăr din Gorj, drogat la volan – video
Un sofer din Gorj a fost prins în noaptea de sâmbătă spre duminică drogat la volan, în cadrul unei actiuni desfășurate de polițiștii rutieri în Timișoara.
Șoferul care conducea un bolid de lux a fost oprit în timpul unui control de rutină. Acesta s-a ales cu dosar penal și cu permisul suspendat.
Angajări la mai multe spitale din Gorj
Mai multe spitale din județul Gorj au scos la concurs posturi în această perioadă. Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti caută să angajeze șapte asistenți medicali și un registrator medical.
Sunt funcții contactuale pe perioadă determinată, astfel: asistent medical generalist debutant - 1 post vacant Cabinetul alergologie și imunologic clinică, 1 post vacant Cabinetul gastroenterologie, 1 post vacant Cabinetul nefrologie, 1 post vacant Centrul de Sănătate Logrești, 1 post vacant Secția chirurgie generală, 2 posturi vacante Compartimentul Primiri Urgențe. Postul de registrator medical debutant este vacant la Compartimentul Primiri Urgențe. Concursul va începe pe 10 octombrie cu proba scrisă.
Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de asistent medical generalist debutant – 2 posturi, astfel: 1 post la Compartiment Cronici, 1 post la Cabinetul Medicină Internă din Ambulatoriu Integrat. Concursul va începe ..
Iohannis: De când sunt eu în politică, PSD promite oltenilor un drum rapid
Președintele României, Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidențiale pentru un nou mandat, a fost prezent sâmbătă la Craiova, pentru a participa la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Sud-Vest Oltenia, care reuneşte circa 1.500 de membri ai partidului, parlamentari, aleşi locali şi simpatizanţi.
„Am venit cu mașina de la București pe drumul de la Pitești la Craiova. M-am așteptat să găsesc pe undeva o bucată de drum rapid sau autostradă. De când sunt eu în politică, PSD promite oltenilor un drum rapid care să lege Craiova de Pitești, ba o autostradă. Dacă ați văzut-o voi, am văzut-o și eu", a spus Klaus Iohannis.
Şeful statului a arătat că guvernanţii nu au realizat nici spitalul regional din Craiova.
"PSD-ul, de când ştiu eu, promite cu bani europeni, desigur, acele spitale mari, regionale şi aici, în Craiova. Nu ştiu, cunoaşteţi adresa acestui mare spital regional? Eu nu! Ba mai mult, acum câteva săptămâni, doamna ministru al Sănătăţii, desigur, ne asigura că primele stu..
Prea puțini sudori angajați în CEO. „La Roșiuța, ne-ar trebui 10”
Cei 21 de sudori ce vor fi angajați în carierele și termocentralele din Complexul Energetic Oltenia în această toamnă sunt prea puțini ca să poată acoperi deficitul în companie la acest capitol. Numai la o singură carieră este nevoie de zece sudori bine pregătiți. Angajări pentru a acoperi aceste lipsuri se vor face, cel mai probabil, anul viitor, după cum au anunțat oficialii producătorului de energie din Gorj.
De luna viitoare, CEO va avea noi sudori. 21 de posturi au fost scoase la concurs și a fost bătălie pe acestea. Circa 100 de persoane și-au depus dosarele de angajare.
Chiar și-așa, noii specialiști nu sunt suficienți să acopere deficitul existent la acest capitol. “Au fost 99 de dosare, 25 nu au îndeplinit condițiile de participare, de vechime. 74 au susținut proba teoretică, proba practică la laboratorul de sudură de la Termocentrala Rovinari. Urmează să selectăm pentru formațiile de vulcanizări de la Mătăsari, încă 15, și vom continua probabil și cu sudorii. Necesarul este..
”Ocupatiile manuale sunt tot atat de nobile ca si cele curat intelectuale” (Spiru Haret)....
Elevii Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, înscriși într-o nouă competiție a Concursului Național EUROSCOLA, continuă campania proiectului „Escaping the Cave”, derulat sub titlul generic „Educația schimbă vieți”.
Mesajul campaniei, „Educa..
Cârciumaru, supărat pe ministrul Cuc: A venit, a promis și nu s-a făcut mare...
Senatorul Florin Cârciumaru s-a declarat supărat pe colegul său de partid Răzvan Cuc de la Ministerul Transporturilor. Cârciumaru a explicat și motivul supărării: Cuc nu a făcut mai nimic pentru deblocarea lucrărilor la varianta de ocolire a municipi..
Romanescu: Prejudiciul cauzat la Pandurii va trebui recuperat
Printre entităţile obligate să plătească datoriile către Pandurii Târgu Jiu se numără şi Consiliul Local, care vor fi probabil executați din bugetul Primăriei Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu consideră că banii care trebuie dați la Pandurii sunt un prejudiciu pentru bugetul Primăriei Târgu Jiu, prejudiciu care ar trebui recuperat de la persoanele care au angajat primăria la plata acelor sume.
Reporter: Dacă Primăria nu este obligată să plătească, Consiliul Local are posibilitatea de a plăti această datorie către Pandurii?
Marcel Romanescu: Consiliul Local are mai multe posibilităţi, poate face un proiect prin care să pună Primăria şi primarul în situaţia de a achita această sumă sau poate găsi soluţii la un moment dat pentru recuperarea acestui prejudiciu. Pentru că e clar că, dacă se plăteşte această sumă, putem să o considerăm ca un prejudiciu pentru autoritatea pe care o reprezint, dacă va trebui să plătim din bugetul primăriei. Sunt mai multe soluţii şi eu sunt convins că jur..
Gabi Balint a suferit un infarct
Gabi Balint a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii chirugicale la Spitalul Fundeni din Bucureşti, iar starea sa este stabilă, informează digisport.ro.
Balint a comunicat deja cu apropiaţii, după ce i s-au implantat trei stenturi la inimă.
Analistului Digi Sport i s-a făcut rău în noaptea de vineri spre sâmbătă, când a mers pentru investigaţii la o clinică privată, unde i s-a transmis că a suferit un infarct. Balint a decis să meargă la Spitalul Fundeni, unde a fost operat.
Starea de sănătate a fostului fotbalist al Stelei s-a agravat după ce Balint a fost prezent joi seară în studioul Digi Sport la emisiunea EuroFotbal, unde a analizat partida CFR Cluj - Lazio, din Liga Europa, anunţă sursa citată.
În vârstă de 56 de ani, Balint n-a mai antrenat din 2014, atunci când a pregătit-o pe U Craiova.
Amenințări cu moartea în carieră? „Mi-a zis că mă va omorî!”
Scandal pentru un spațiu la Cariera Roșiuța. Sindicalistul Nicu Bunoaica a făcut plângere penală pe numele directorului de la Roșiuța, despre care spune că l-ar fi amenințat cu moartea. Bunoaica își dorește ca plângerea sa să fie analizată de procuro..
Victorie pentru handbalistele CSM Târgu Jiu în faţa propriilor suporteri
Sala Sporturilor a fost aproape plină la primul meci al handbalistelor senioare de la CSM Târgu Jiu. Echipa clubului primăriei a reuşit o victorie la prima prezenţă în faţa propriilor suporteri învingând cu scorul de 26 – 21 formaţia ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub din Odorheiu Secuiesc.
Susţinute din tribună de un public entuziast, de galeria echipei Pandurii şi de mai micile lor colege de la echipele de junioare ale CSM, fetele de la echipa de handbal senioare a clubului târgujian au reuşit să câştige din nou în faţa unei formaţii mult mai experimentate, ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub din Odorheiu Secuiesc. Handbalistele antrenate de Liviu Andrieş şi-au impus jocul din primele minute şi la pauză deja conduceau cu 15 – 10. Scorul întâlnirii a fost 26 – 21 şi la finalul jocului s-a bucurat alături de handbaliste şi primarul Marcel Romanescu, ajuns la ultima parte a meciului venind direct de la Craiova, unde a luat parte la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohanis. ..
Director CEO: Nu înțeleg aversiunea pentru angajații TESA
Doar 16 angajări în ultimul an în Complexul Energetic Oltenia și niciuna la birou. Este cifra cu care vine directorul de resurse umane din companie.
Sorin Olaru susține că aceste angajări s-au făcut doar pentru că sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, fiind vorba de angajarea unor rude ale salariaților care și-au pierdut viața la locul de muncă. „Nu înțeleg de unde aversiunea asta pentru TESA!”, a fost reacția lui Sorin Olaru când a fost întrebat de recrutările pentru munca de birou.
Sorin Olaru a ținut să sublinieze că s-au semnat și contracte pentru perioade determinate de timp în ultimul an, iar cei mai mulți angajați au fost preluați de la Minprest.
“Au venit din subunități acești oameni împreună cu activitățile. Nu înțeleg de unde aversiunea asta pentru TESA! În clădiri, nu s-au făcut angajări. Am avut 16 angajări la salariații cu decese. Am apelat, în general, la Minprest când am avut nevoie de personal pe posturi vacante temporar pentru că toate posturile pentru car..
Handbalistele CSM Târgu Jiu primesc “botezul publicului” la Sala Sporturilor
Sala Sporturilor din Târgu Jiu găzduieşte azi, cu începere de la ora 13:30, primul meci disputat pe teren propriu de handbalistele de la echipa de Divizia A a CSM. Fiind un meci important pentru handbaliste, conducerea clubului se aşteaptă la o sală plină, partida cu formaţia din Odoheiu Secuiesc disputându-se imediat după meciul de fotbal al echipei Pandurii.
Iubitorii de handbal au ocazia astăzi să le cunoască dar şi să le vadă la lucru pe handbalistele echipei locale de Divizia A, CSM Târgu Jiu. Cu ocazia meciului de la ora 13:30, programat la Sala Sporturilor, va avea loc şi prezentarea oficială a echipei care evoluează în acest sezon sub culorile clubului primăriei Târgu Jiu.
Echipa de senioare a clubului a avut un debut fantastic în acest prim sezon din istoria acestui club, câştigând ambele meciuri disputate în deplasare la Târgovişte şi Vâlcea.
Antrenorul handbalistelor este fosta glorie locală Liviu Andrieş, fost jucător de handbal dar şi fost antrenor al echipei locale mas..


